Acasă Externe Bruxelles: Cereri normale ale României și Bulgariei

Bruxelles: Cereri normale ale României și Bulgariei

DISTRIBUIȚI

Dimitris Avramopoulos145167 – 12072016 –  Canada urmează să anunţe în toamnă rezultatele evaluării situaţiei României şi Bulgariei în contextul posibilităţii eliminării vizelor de călătorie pentru cetăţenii din aceste ţări, afirmă surse citate de site-ul Novinite.com.

Comisarul UE pentru Migraţie, Afaceri Interne şi Cetăţenie, Dimitris Avramopoulos, a găzduit luni, la Bruxelles, o întrevedere a reprezentanţilor României, Bulgariei şi Canadei. În cadrul reuniunii, John McCallum, ministrul canadian al Imigraţiei, a transmis că rezultatele evaluărilor României şi Canadei vor fi anunţate în toamnă, când există posibilitatea stabilirii unui calendar pentru eventualitatea eliminării vizelor de călătorie în Canada pentru cetăţenii români şi bulgari. România şi Bulgaria trebuie să îndeplinească o serie de criterii tehnice înainte de a putea obţine eliminarea vizelor de călătorie în Canada. O comisie canadiană de expertiză a vizitat România în luna iunie, iar evaluarea Bulgariei se va face la sfârşitul lunii iulie.

Dimitris Avramopoulos a semnalat că Uniunea Europeană are obiectivul obţinerii eliminării vizelor de călătorie în Canada pentru toţii cetăţenii europeni. Discuţiile pe tema eliminării vizelor au început în contextul în care Uniunea Europeană şi Canada speră să semneze anul acesta Acordul Economic şi Comercial Complet (CETA), iar procedura ar putea fi îngreunată de acţiuni ale României şi Bulgariei. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.