145073 – 06072016 – Cea mai folosita bancnota din zona euro, cea de 50 de euro, a fost redesenata si i-au fost adaugate noi elemente de siguranta. Banca Centrala Europeana a anuntat ca noua bancnota va fi introdusa in circulatie incepand cu primavara anului viitor, relateaza CNN Money.
Noua bancnota de 50 de euro are culoarea portocalie si cateva decoratiuni care ascund elementele suplimentare de securitate adaugate acesteia. Pe partea stanga, o fereastra taiata in design iti poate dezvalui conturul personajului mitologic Europa atunci cand bancnota este pusa in dreptul unei surse de lumina. Alte elemente grafice sunt facute sa dispara sau sa apara atunci cand biletul de banca este trecut printr-un filtru de raze infrarosii sau ultraviolete. Partea frontala a bancnotei contine o serie de cifre stralucitoare care isi schimba culoarea de la verde smarald in albastru intens, in functie de unghiul in care este tinuta hartia.
Pe piata circula mai multe bancnote de 50 de euro decat cele de 5, 10 sau 20 de euro la un loc, anunta BCE. Conform datelor prezentate de institutie, biletul de banca cu valoarea de 50 de euro conteaza in proportie de 45% in cadrul masei monetare pe suport de hartie emise in zona euro.Noua bancnota va intra in circulatie incepand cu luna aprilie a anului viitor. Pe partea frontala, hartia de 50 de euro infatiseaza diverse ferestre in stiluri arhitecturale din Europa. Pe spate sunt desenate poduri celebre de pe continent.
338 de milioane de locuitori din cele 19 state membre ale uniunii monetare folosesc euro ca moneda unica, insa valuta europeana are o raspandire globala. – PROMPT MEDIA