Acasă Politic Reuniunea Comisiei NATO – Ucraina și întrevederea ministrului român al Apărării naționale...

Reuniunea Comisiei NATO – Ucraina și întrevederea ministrului român al Apărării naționale cu omologul ucrainean

DISTRIBUIȚI

– 144723 – 15062016  – Cea de a doua zi a Reuniunii miniştrilor Apărării din țările membre ale Alianței Nord-Atlantice, de la Bruxelles, a debutat cu o întâlnire în formatul Comisiei NATO-Ucraina, în cadrul căreia au fost analizate progresele realizate de Kiev în implementarea reformelor din domeniul securităţii şi apărării şi a fost agreat Pachetul Cuprinzător de Asistenţă pentru Ucraina. Documentul va fi promovat spre andosare şefilor de stat şi de guvern, la Varşovia.

Ministrul român a reiterat susţinerea pentru suveranitatea și  integritatea teritorială a Ucrainei şi a confirmat sprijinul pentru eforturile țării vecine de consolidare a capacității de apărare și pentru intensificarea parteneriatului cu Alianţa.

De asemenea, ministrul Mihnea  Motoc a avut o întrevedere cu omologul ucrainean, generalul-colonel Stepan Poltorak, în cadrul căreia au fost discutate modalitățile de aprofundare a dialogului strategic bilateral pe teme de interes reciproc, în perspectiva Summit-ului NATO de la Varșovia. Cei doi oficiali au evaluat  situația de securitate din regiunea Mării Negre și au evidențiat posibilitățile de colaborare între statele riverane aliate și partenere NATO din zonă.Cyber Defence Trust Fund

Partea ucraineană a mulțumit pentru sprijinul concret acordat de România în cadrul Programului de asistență oferit de Alianță, cu menționarea rolului de coordonare a Fondului dedicat apărării cibernetice (Cyber Defence Trust Fund).

Cei doi miniștri au apreciat progresul înregistrat în relațiile de cooperare din domeniul apărării și au discutat modalități concrete de diversificare și amplificare a acestora în perioada următoare, în context bilateral și al NATO. Ministrul român a fost invitat să efectueze o vizită oficială în Ucraina în perioada următoare. . –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.