144858 – 24062016 – Britanicii au votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană în referendumul de joi, 23 iunie 2016, potrivit datelor oficiale publicate vineri.
Conform rezultatelor definitive, 51,9% dintre alegători au votat în favoarea Brexit-ului. Rata de participare la vot a fost de 72,2%. Numărul votanţilor care s-au pronunţat pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană se ridică la 17.410.742, iar pentru rămânerea în UE au votat 16.141.241.
Așadar, Brexit-ul deschide drumul catre o perioada de incertitudine politica majora. Pietele financiare vor fi volatile. Banca Angliei si Banca Centrala Europeana au pus deja la punct planuri pentru a face fata socului care afecteaza lira sterlina si euro.
Ministrii pentru Afaceri Europene si ambasadorii din statele membre s-au reunit la Luxembourg pentru discutii si reactii.
Germania, Franta si institutiile UE reactioneaza la rezultatul votului. Ministrii de Externe din cele sase state fondatoare ale blocului comunitar – Germania, Franta, Italia, Belgia, Olanda si Luxembourg – s-ar putea întalni vineri la Berlin, spun oficialii, citați de stirileprotv.ro.
SAMBATA, 25 IUNIE
Unii ministri de Finante din Zona euro au sugerat ca ar putea avea loc o reuniune de urgenta a Eurogrup, insa inalti oficiali au spus ca acest lucru este putin probabil, deoarece Banca Centrala Europeana si alte institutii vor fi insarcinate cu administrarea turbulentelor de pe piata.
DUMINICA, 26 IUNIE
Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, va prezida o intalnire de urgenta a celor 28 de comisari, inclusiv cel britanic, Jonathan Hill. Comisia va fi responsabila pentru negocierea ”divortului”.
Oficialii UE insista ca nu exista un ”Plan B” pentru Brexit, declaratii care amintesc de cele de vara trecuta, cand Grecia era pe punctul de a fi exclusa din blocul comunitar. O sursa apropiata discutiilor de culise spune ca va exista o ”Sala B”, unde o echipa de avocati si experti UE va fi pregatita sa preia discutiile. „Ideea este ca totul sa fie pregatit pentru luni”, a explicat sursa.
LUNI, 27 IUNIE
Inceputul unei noi saptamani pe pietele financiare globale le va permite investitorilor si alegatorilor sa ceara raspunsuri clare privind unde se indreapta UE si Marea Britanie. Atat Londra, cat si Bruxelles-ul vor oferi asigurari in legatura cu lansarea unor negocieri organizate. De asemenea, vor sublinia ca nimic nu se va schimba, pe termen scurt, nici pentru companii, nici pentru cetateni.
MARTI, 28 IUNIE
Urmeaza sa aiba loc un summit UE de 24 de ore.
In cazul unui vot pentru Brexit, cariera politica a lui David Cameron se va incheia, insa premierul va ramane, probabil, in functie pana cand partidul sau, profund divizat, va alege un succesor. El ar urma sa participe la dineul de la Bruxelles.
Marea intrebare va fi daca va profita de ocazie pentru a-l notifica oficial pe presedintele summitului, Donald Tusk, ca activeaza Articolul 50 din Tratatul UE, baza legala pentru ca Marea Britanie sa iasa din blocul comunitar.
Oficialii si diplomatii UE spun ca ar vrea ca Marea Britanie sa lanseze imediat procesul de iesire si au exclus orice noi negocieri, dar nu intrevad, deocamdata, nicio metoda legala prin care sa forteze mana Londrei.
Tratatul UE nu permite excluderea din blocul comunitar, dar va exista o presiune politica intensa ca Londra sa respecte dorinta alegatorilor, iar celelalte 27 de state membre ar putea incepe discutiile fara Marea Britanie.
MIERCURI, 29 IUNIE
In a doua zi a summitului, liderii celorlalte 27 de state membre se vor intalni fara Cameron. UE va trebui sa gaseasca solutii pentru a acoperi gaura lasata in buget de iesirea Marii Britanii si pentru a-i informa pe cetatenii UE din Marea Britanie si pe britanicii de pe continent in legatura cu viitoarele lor drepturi.
Liderii UE ar putea exercita presiuni pentru o dovada rapida de unitate si pentru o mai mare integrare. Diviziunile dintre Paris si Berlin privind administrarea Zonei euro vor face, probabil, imposibil, un set de masuri majore inainte de alegerile din cele doua tari, in 2017. Insa ar putea fi reluate discutiile pentru o cooperare mai stransa in domeniul apararii. De altfel, o revizuire a politicii europene de securitate se află deja pe agenda summitului.
Printre alte initiative, menite in special sa contracareze sansele candidatei eurosceptice Marine Le Pen la presedintia Frantei, in 2017, s-ar putea numara masuri pentru crearea mai multor locuri de munca, in special pentru tineri.
Exista totusi voci, inclusiv presedintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk, care avertizeaza in legatura cu o indepartare a alegatorilor prin accelerarea ritmului de integrare.
Liderii UE trebuie sa ofere Comisiei un mandat de negociere pentru iesirea Londrei din UE. O parte dintre britanici considera ca discutiile pentru Brexit ar putea dura mai mult de doi ani, pentru a include si negocierea de noi acorduri comerciale. Insa o prelungire ar necesita acordul in unanimitate al statelor membre UE, iar putini de la Bruxelles se asteapta ca acest lucru sa fie posibil.
Unii experti sugereaza ca negocierile cu Marea Britanie privind acordurile comerciale cu UE ar putea avea loc in paralel cu cele pentru iesire. Pe de alta parte, Juncker a spus ca prioritatea UE va fi divortul peste doi ani, apoi lansarea negocierilor de la zero.
JOI, 30 IUNIE
Dupa socul Brexit-ului, cetatenii vor incepe sa isi dea seama ca lucrurile raman, deocamdata, neschimbate. Toate legile UE se vor aplica in continuare in tara timp de inca doi ani dupa ce Londra declanseaza procesul de iesire. Intre timp, europarlamentarii britanici raman in Parlamentul European, Hill ramane comisar, iar mii de britanici vor lucra in continuare in institutiile UE. Ministrii britanici vor lua parte in continuare la consilii, dar vocea lor nu va mai fi ascultata. In plus, Londra va renunta la a mai prelua presedintia UE in a doua jumatate a anului 2017, cum era programat.
Atenție la cele două Irlande!
Partidul republican irlandez Sinn Fein a făcut vineri dimineaţa apel la un referendum privind o Irlandă unificată, după ce britanicii au votat pentru ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, conform proiecţiilor media, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Sinn Fein a mai transmis că referendumul privind Uniunea Europeană are ”consecinţe enorme asupra naturii statului britanic”, dat fiind faptul că Scoţia şi Irlanda de Nord au votat pentru rămânerea în blocul comunitar. În Irlanda de Nord, 440.437 de alegători au votat pentru rămânerea Regatului Unit în UE, în timp ce 349.442 s-au exprimat pentru ieşire. Ideea unui referendum de unire cu Irlanda este suținută vineri dimineața și de Martin McGuinness, vicepremierul Irlandei de Nord.
Obama vrea să discute cu Cameron
Președintele american Barack Obama a fost informat despre rezultatul favorabil ieșirii din Uniunea Europeană al referendumului desfășurat joi în Marea Britanie, și așteaptă să aibă ocazia de a discuta cu premierul David Cameron despre evoluțiile din cursul zilei, a precizat vineri un purtător de cuvânt al Casei Albe, transmite Reuters.
PPE ”deplânge, dar respectă”
Președintele grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat vineri că ”deplânge, dar respectă” rezultatul referendumului privind apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană și a insistat că decizia ”provoacă un rău imens ambelor părți”, transmite EFE, citată de Agerpres.ro. Weber a subliniat totodată că negocierile privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană trebuie să se încheie în maximum doi ani și că ‘nu poate exista un tratament special’ sau în favoarea Regatului Unit în acest proces complicat și fără precedent. ‘Ieșire înseamnă ieșire’, a insistat Weber.
Liderul PPE din Parlamentul European a apreciat că plebiscitul a fost un referendum britanic, nu european, dar a recunoscut că ”dorim o Europă mai bună și mai îndrăzneață”.
Extrema dreapta din Italia: Felicitări Marea Britanie!
Liderul partidului italian de extremă-dreapta Liga Nordului, Matteo Salvini, a felicitat vineri Marea Britanie pentru că a votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană și a spus că ar trebui să urmeze Italia, transmite DPA.
Lira sterlină, la pământ
Rezultatul votului de la referendumul a dus vineri dimineaţă la o depreciere semnificativă a lirei sterline, care a ajuns la cel mai scăzut nivel în raport cu dolarul american din ultimii peste 30 de ani, transmite DPA. La primele ore ale dimineţii, lira era cotată sub nivelul de 1,35/dolar, pentru prima dată după 1985. – PROMPT MEDIA
foto:romanialibera.ro