144893 – 27062016 – Liderul PNL Ilfov, Marian Petrache, va fi cercetat pentru posibile fraude la alegerile locale din 5 iunie, după ce polițiștii ilfoveni au trimis dosarul de cercetare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, iar aceasta și-a declinat competența în favoarea DNA. Până la această oră, nu există o informație oficială din partea DNA în acest sens.
Președintele PNL Ilfov, Marian Petrache, a apărut într-o înregistrare din timpul campaniei electorale, în care discută despre mobilizarea oamenilor la vot. Inspectoratul Județean de Poliție Ilfov a deschis un dosar penal pentru coruperea alegătorilor. ”Parchetul mi se pare firesc să ia act de toată chestia asta şi să cerceteze, nu e niciun fel de problemă şi nu-mi convine deloc să rămân cu blamul că nu ştiu ce am făcut. Dacă descoperă pe undeva Parchetul că eu am făcut ceva, suport consecinţele. Nu o să găsească”, declara Petrache în data de 11 iunie, în ziua când la nivelul CJ Ilfov PNL și PMP au constituit majoritatea.
Informația privind cercetarea lui Petrache de către DNA vine în ziua când, la sediul Prefecturii Ilfov, trebuiau validați consilierii județeni pentru mandatul 2016 – 2020 și trebuiau aleși președintele și cei doi vicepreședinți ai consiliului județean. – PROMPT MEDIA