Acasă Centru Harghita Harghita: ”Singura condiție – prețul cel mai mic”

Harghita: ”Singura condiție – prețul cel mai mic”

DISTRIBUIȚI

Borboly CsabaS-a lansat portalul web menit a oferi o mână de ajutor întreprinzătorilor din județ – 144452 – 01062016 – Marți, 31 mai, a avut loc la sediul Consiliului Județean Harghita, conferința de presă prilejuită de lansarea portalului web care are ca scop informarea cât mai practică și eficientă din punct de vedere al timpului a publicării achizițiilor publice prin cumpărări directe. Aceast sistem informatic a fost dezvoltat de Agenția pentru Dezvoltare Județeană din cadrul Consiliului Județean Harghita.

Borboly Csaba, președintele consiliului județean, a spus că de ani de zile se fac eforturi pentru motivarea întreprinzătorilor județeni de a participa la licitațiile publice organizate de instituțiile publice. Instituția dispune de o bază de date prin intermediul căreia s-a atras atenția întreprinzătorilor în legătură cu posibilitatea de a depune documentații la licitațiile publice, care în cazul achizițiilor directe de servicii a avut ca limită maximă suma de 30.000, iar a dezvoltărilor de 100.000. „Acest portal se dorește să fie un instrument care să ajute antreprenorii locali, incluzând aici firmele mici și mijlocii și mai ales tinerii antreprenori aflați la început de drum, de a avea acces direct și nemijlocit la informații privind achizițiile publice directe publicate de instituțiile publice din județul Harghita. Utilitatea acestuia se extinde și la organizațiile neguvernamentale, consiliile locale. Singura condiție pentru câștigarea acestor licitații este prețul cel mai mic și desigur, întrunirea condițiilor cu privire la documentația care trebuie depusă în aceste cazuri”, a spus președintele consiliului județean. Acesta a mai adăugat că în acest an consiliul județean are la dispoziție 1,5 milioane de euro pentru achiziții directe și i-a îndemnat pe micii întreprinzători să depună documentații la procedurile de achiziții publice deoarece este vorba despre sume care pot avea un impact major în bugetul acestora. De asemenea, Borboly Csaba a catalogat acest sistem ca fiind o gură de oxigen pentru viața economică din județ și a spus că fiecare întreprinzător care se hotărăște să depună documentația la astfel de procedură, are șanse reale de a și câștiga, acest sistem fiind unul transparent și util.

Barabas Csaba, directorul Agenției de Dezvoltare Județeană din cadrul consiliului județean a făcut o prezentare a acestui sistem și a spus că avantajul acestuia este reprezentat și de faptul că antreprenorii nu vor fi nevoiți să caute achizițiile publice de care sunt interesați, aceștia după ce se înregistrează pe site, primesc un e-mail cu informațiile de care au nevoie, documentația necesare, etc. Acesta a mai spus că site-ul a fost creat deoarece majoritatea firmelor din județ nu au acces la informațiile cu privire la cererile de ofertă pentru cumpărările directe organizate de consiliile locale, organizațiile neguvernamentale și toate instituțiile interesate și totodată, se dorește ca prin intermediul acestuia să fie motivat sectorul antreprenorial din județ de a se implica în procedurile de achiziții publice. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.