Acasă Politic Canada: Obiectivul major al vizitei lui Ciloș în Canada – discutarea problematicii...

Canada: Obiectivul major al vizitei lui Ciloș în Canada – discutarea problematicii vizelor pentru români

DISTRIBUIȚI

ciolos144705 – 15062016  – Prim-ministrul Dacian Cioloș efectuează o vizită de lucru în Canada în perioada 14-15 iunie a.c.. Vizita se circumscrie interesului comun pentru dezvoltarea relaţiilor politice bilaterale şi a legăturilor interumane dintre România şi Canada şi pentru valorificarea oportunităţilor de cooperare dintre cele două state, inclusiv în perspectiva consolidării relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Canada.

Un obiectiv major al vizitei este discutarea problematicii vizelor pentru cetățenii români la nivelul politic al dialogului româno-canadian, în complementaritate cu formatul tripartit România-Canada-Comisia Europeană. Dialogul privind liberalizarea regimului de vize este relevant atât din perspectiva Acordului de Parteneriat Strategic UE-Canada, cât mai ales din cea a pregătirii semnării, aplicării şi ratificării, în următoarele luni, a Acordului economic şi comercial cuprinzător UE-Canada (CETA).

În cadrul vizitei, sunt programate întrevederi cu premierul canadian Justin Trudeau, cu președinții Senatului, George J. Furey, și al Camerei Comunelor, Geoff Regan, precum și cu guvernatorul general al Canadei, David Johnston. Programul include și o întâlnire cu reprezentanți ai comunității românești din Canada.

Vizita marchează prima întrevedere bilaterală româno-canadiană la nivel de prim-ministru în ultimii zece ani. De asemenea, va fi prima primire a unui prim-ministru de la instalarea în octombrie 2015 a guvernului liberal canadian condus de Justin Trudeau.

Dintre statele membre UE, România şi Bulgaria sunt singurele faţă de care Canada menţine regimul de vize. România a renunţat din 2002 la obligativitatea vizelor de scurtă şedere pentru cetăţenii canadieni, conformându-se reglementărilor în materie ale UE.

Un nou summit UE-Canada, care va face trecerea la o cooperare politică şi economică dintre UE şi Canada, aprofundată, pe baze superioare, este avut în vedere pentru sfârşitul lunii octombrie 2016. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.