144455 – 01062016 – Ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, a participat la 31 mai 2016, la Pravets, la reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din statele participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), organizată de Bulgaria, în calitate de preşedinţie-în-exerciţiu (PiE) a SEECP.
Miniştrii s-au întâlnit în preziua reuniunii la nivel de şefi de stat şi de guvern, principalul for politic al SEECP, care este organizat anual, la finalul unui mandat de PiE. Obiectivul reuniunii ministeriale a vizat discutarea evoluţiilor recente din regiunea sud-est europeană şi stadiul proceselor de integrare europeană şi euro-atlantică ale aspiranţilor.
S-a dezbătut şi andosat ”Declaraţia Comună cu ocazia celei de a 20-a aniversări a SEECP”, care urmează să fie adoptată la Summit-ul SEECP din 1 iunie 2016. În intervenţia sa, şeful diplomaţiei române a exprimat aprecierea pentru modul în care PiE bulgară a SEECP şi-a exercitat mandatul. A evidenţiat relevanţa deosebită pe care Procesul o deţine pentru dezvoltarea regiunii la 20 de ani de la lansare. A subliniat, de asemenea, faptul că obiectivul fundamental politic faţă de Europa de Sud-Est îl reprezintă asigurarea condițiilor ca întreaga regiune să ajungă să facă parte din structurile europene şi euro-atlantice. ”Ca stat membru UE şi NATO aparţinând regiunii, România consideră că are o obligaţie morală de a sprijini partenerii din SEECP, prin orice modalitate concretă şi constructivă, pentru ca aceștia să atingă acest obiectiv”, a afirmat şeful diplomaţiei române. Cooperarea regională este un instrument esenţial pentru susţinerea efortului de integrare europeană, având capacitatea de a proiecta puterea sa transformatoare în ceea ce priveşte standardele şi valorile comune în regiune, a apreciat ministrul Lazăr Comănescu.
Totodată, a reiterat sprijinul ferm al României pentru avansarea procesului de integrare europeană şi euro-atlantică în regiunea sud-est europeană, ca fiind unica soluţie viabilă pentru asigurarea stabilităţii şi prosperităţii regionale şi europene. În acelaşi timp, a evidenţiat atenţia particulară pe care România o acordă evoluţiilor de la Chişinău şi sprijinul constant acordat pentru dezvoltarea Republicii Moldova și a parcursului său european. A subliniat seriozitatea cu care ţara noastră se raportează la fenomenele migraţiei şi a luptătorilor terorişti străini, probleme care încă afectează regiunea. Şeful diplomaţiei române s-a referit şi la abordarea promovată de România în privinţa limitării efectelor acestor fenomene asupra statelor participante la SEECP şi a statelor membre UE, precum şi la eforturile concrete întreprinse în acest sens.
Bulgaria exercită mandatul anual 2015-2016 al Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), structură de cooperare regională neinstituţionalizată lansată în 1996, la iniţiativa Bulgariei, care reuneşte statele Europei de Sud-Est. Reuniunile din Bulgaria, din perioada 31 mai – 1 iunie 2016, marchează aniversarea a 20 de ani de la iniţierea Procesului. PiE bulgară va fi urmată de PiE croată. – PROMPT MEDIA