144680 – 14062016 – Marian Vanghelie nu se împacă cu ideea că a pierdut alegerile și a ieșit al treilea în competiția electorală, își dorește funcția de viceprimar al Sectorul 5, fiind dispus la negocieri cu toate partidele. Fără să conștientizeze că lumea nu îl mai vrea, Vanghelie, care a obținut mandatul de consilier local, dar care nu are voie, din cauza problemelor pe care le are cu legea, să se apropie de primărie, ar vrea, să lucreze chiar cu primarul ales, social-democratul Daniel Florea. PSD nici nu vrea să audă de o astfel de colaborare, iar Vanghelie merge la cacialma. – PROMPT MEDIA