– 144720 – 15062016 – Necesitatea încurajării salariaţilor din sectoarele public şi privat ale economiei româneşti să investească în propria sănătate este de actualitate şi unanim apreciată. Practica oferirii tichetelor de sănătate de către angajatori in scopul mai sus menționat este des întâlnită în multe alte ţări: municipalităţile din Finlanda oferă tichete de sănătate începând cu anul 2004; în Marea Britanie se pun la dispoziţie tichete de sănătate pentru tratamente oftalmologice, iar alte ţări europene oferă tichete de sănătate pentru viitoare/noi mămici; persoanele vârstnice din Hong Kong au posibilitatea să beneficieze de servicii medicale private, prin intermediul unor tichete de sănătate puse la dispoziţie de autorităţi.
Recent, spune deputatul independent Gheorghe Udriște, am iniţiat şi depus spre dezbatere şi aprobare Parlamentului României, proiectul de lege care are ca obiect de reglementare introducerea tichetelor de sănătate. În baza noului act normativ, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă vor putea acorda, în condiţiile legii, bonuri de valoare, denumite tichete de sănătate. Tichetele de sănătate vor fi integral suportate de către angajator, iar nivelul maxim al sumelor care vor putea fi acordate salariaţilor este contravaloarea a şase salarii minime brute pe ţară, garantate la plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal. Sumele corespunzătoare tichetelor de sănătate acordate de către angajator vor fi deductibile la calculul impozitului pe profit, respectiv la calculul impozitului pe venit, iar pentru salariat vor fi scutite de plata impozitelor pe venituri şi a impozitelor sociale aferente. Introducerea tichetelor de sănătate este o măsură care vine în egală măsură în sprijinul accesului facil al angajaților la serviciile medicale de care au nevoie, precum şi în favoarea angajatorului care va avea astfel posibilitatea să contribuie la întreţinerea sănătăţii şi creşterii capacităţii de muncă a angajaţilor. Tichetele de sănătate pot acoperi tratamente complexe, precum servicii medicale de specialitate, de stomatologie, investigaţii paraclinice şi imagistice, servicii de balneo-fizioterapie şi recuperare medicală, reţete medicale prescrise etc.
Prin acordarea tichetelor de sănătate se pune accent deosebit pe prevenţia medicală în pachetul de servicii, care va putea fi plătit cu tichete de sănătate, iar angajatorul va încuraja salariaţii să investească în propria sănătate, mai declară Udriște. . – PROMPT MEDIA