144640 – 10062016 – Creșterea punctului de pensie nu este posibilă în condițiile în care există reduceri de taxe care generează venituri mai mici la buget, a anunţat ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru. ”Am explicat că pe partea de creștere a punctului de pensie acest lucru nu este posibil. În momentul în care ai reducere de taxe și respectiv venituri mai mici la buget ca tu să crești beneficiile este o contradicție totală. Doi: Nu poți să ai o creștere a pensiilor în condițiile în care se creează în Parlament din lună în lună sau chiar mai des derogări prin pensii speciale care de fapt îți iau din baza de contribuții și nu îți permit să îndestulezi pensiile pentru restul lumii. Și trei, lucru foarte important, sugestia pe care le-am făcut-o a fost ca în viitor, întotdeauna când discută în perioada alegerilor și așa mai departe, să fie foarte atenți la promisiunile populiste pentru că într-adevăr un lucru este să fie ceva fezabil și alt lucru este să se promită doar ca să se creeze o masă de manevră”, a afirmat Dragoș Pîslaru, la conferința Think Education, citat de Agerpres.ro. – PROMPT MEDIA