Urmează Grenadă – 144600 – 09062016 – Fostul director al Administraţiei Cimitirelor, Corneliu Bogdan Popa, fostul director adjunct al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti, Florin Şupeală, zis Sfântu, şi afaceriştii Romeo Albu zis Romică şi Claudiu Bengalici zis Ben şi-au recunoscut vinovăţia la primul termen pe fond al procesului de corupţie în care fostul edil general Sorin Oprescu este suspectul principal. Cei 4 au cerut Tribunalului să fie judecaţi prin procedură simplificată. Potrivit legii, ei ar putea beneficia astfel de o reducere de pedeapsă cu o treime.
Îl înfundă şi mai tare pe Oprescu – Strategia lor îi îngreunează însă şi mai mult situaţia juridică a fostului primar general. Sorin Oprescu a exclus să fie judecat prin procedura simplificată. El a declarat că nu va recunoaşte niciodată faptele pentru care a fost trimis în judecată de DNA, susţinând că aceste acuzaţii nu sunt adevărate.
“Eu nu o să recunosc niciodată acuzaţiile acestea, pentru că nu sunt adevărate. Poziţia asta am avut-o încă de la început, în toate instanţele la care m-am prezentat. Înţeleg să mă lupt pentru adevăr. O să dau declaraţie în proces şi vă rog să vă aduceţi aminte că o confruntare a fost refuzată la DNA de ceilalţi inculpaţi’, a spus Oprescu, la Tribunalul Bucureşti.
Grenadă, şoferul lui Oprescu, se gândeşte dacă să recunoască – Au refuzat să îşi recunoască faptele şi fost director din Primăria Capitalei, Mircea Constantinescu, directorul general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti, Ruxandra Petroi , şi Ion Niţă zis Ochelaristu. Fostul şofer al lui Oprescu, Cristian Stanca, zis Grenadă, a anunţat că doreşte mai întâi să se sfătuiască cu avocatul şi va da un răspuns la termenul următor, pe 22 iunie.
Fostul primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, este acuzat de luare de mită. La 5 septembrie anul trecut, Sorin Oprescu ar fi primit la locuinţa lui din Ciolpani 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti, bani care ar proveni, conform DNA, din corupţie. Oprescu a ieşit din casă şi a fost prins de DNA cu banii în buzunar.
Potrivit DNA, în perioada 2013 – 2015, grupul organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a pus la punct un sistem de vămuire a contrectelor publice acordate de instituâiile din subordinea primarului general. Citeşte mai multe aici despre cât de mult au fost umflate contractele pentru care e judecat Oprescu, cine şi cum împărţea parandărătul. – PROMPT MEDIA