144577 – 08062016 – Ajuns la cea de-a opta editie, „B-FIT in the Street!” transforma Bucurestiul, intre 9 si 12 iunie, intr-o scena dedicata teatrului de strada. Trupe din toată lumea, cu peste 20 de ani de experiență și sute de spectacole în repertoriu, alături de artiști cu o stea pe Walk of Fame participa la București, timp de patru zile, la spectacole, acrobații aeriene, spectacole nocturne, reprezentații interactive pentru copiii, statui vivante, jonglerii cu steaguri, foc, catalige și instrumente de alamă, care vor avea loc în piețele centrale și străzile din Centrul istoric, dar și în parcurile din cartiere. Accesul la toate reprezentațiile din cadrul festivalului este gratuit.
Cortina festivalului se ridica in Piata Universitatii, joi 9 iunie, când trupele de teatru de stradă din Italia, Slovacia, Franța, Spania, Marea Britanie și Germania pornesc distracția itinerant a teatrului de stradă. Punctul culminant al serii îl reprezintă spectacolul nocturn Dream, o producție franceză, ce beneficiază de o singură reprezentație.
În următoarele trei zile de festival, programul începe mai devreme, de la ora 17.00, în mai multe puncte din București.
În premieră pentru ediția din 2016, „B-FIT in the Street!” își lărgește aria de acțiune și aduce teatrul de stradă si în cartierele orașului. În paralel cu spectacolele itinerante din centrul orașului, bucureștenii sunt așteptați sâmbătă, 11 iunie, de la ora 18, în Parcul Humulești din Ferentari și duminică, 12 iunie, de la ora 17, în Parcul Moghioroș din Drumul Taberei, pentru reprezentații B-FIT in the Street! din Franța, respectiv Italia.
B-FIT in the Street! marchează seara de sâmbătă cu spectacole nocturne și o paradă a trupelor participante la festival. După ce artiștii olandezi de la Close-Act deschid seara cu Globe, o producție ce transformă Piața George Enescu prin proiecții video și decoruri la scară mare, artiștii prezenți la cea de-a opta ediție a festivalului se adună de pe străzile Bucureștiului pentru parada B-FIT in the Street! 2016. Aruncători de steaguri, tablouri interactive, fanfară burlescă, arlechini, girafe, balerine și figuri fantastice de dimensiuni gigantice pleacă în ritmuri de muzică din Piața George Enescu și străbat centrul orașului via Calea Victoriei și Bulevardul Regina Elisabeta. Parada B-FIT in the Street! 2016 se oprește în Piața Universității unde francezii de la Horses of Light and Pegasus încheie seara cu un spectacol de lumină. – PROMPT MEDIA