144769 – 17062016 – Meteorologii au emis, vineri, două atenţionări de cod galben de instabilitate atmosferică şi disconfort termic accentuat. Prima atenţionare meteorologică intră în vigoare vineri după-amiază şi vizează nordul şi nord-vestul ţării, iar de sâmbătă dimineaţă, instabilitatea atmosferică se mută în nord-estul, centrul şi sud-vestul ţării.
14 județe sunt de vineri, de la ora 16:00, până sâmbătă, la ora 09:00, sub atenţionare de cod galben de instabilitate atmosferică şi disconfort accentuat: Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara, Arad, Bihor, Alba, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Mureș, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Suceava și Botoșani.
În aceste zone vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt cu aspect de vijelie, va cădea grindină, iar aversele vor fi izolat importante cantitativ (peste 20…30 l/mp), potrivit ANM. În restul ţării, vremea va fi caniculară, cu maxime cuprinse între 35 şi 37 de grade.
De sâmbătă dimineaţa intră în vigoare o a doua atenţionare meteorologică de cod galben de instabilitate atmosferică şi disconfort termic accentuat în nord-estul, centrul şi sud-vestul ţării, precum şi în zona montană. În 26 de judeţe se vor înregistra averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt cu aspect de vijelie şi va cădea grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp. Atenţionarea este valabilă până duminică, la ora 09:00.
În tot acest interval de timp, vremea se va menţine caniculară în regiunile sudice, cu maxime în jurul valorii de 36 de grade Celsius.
Meteorologii ne avertizează că disconfortul termic va fi accentuat, iar în nopţile de vineri spre sâmbătă, respectiv sâmbătă spre duminică, temperaturile minime vor fi, în general, peste 20 de grade, caracteristice unor nopţi tropicale.
ANM mai precizează că precipitaţiile prognozate pot antrena spre sol particulele de praf saharian, dar în concentraţii reduse. – PROMPT MEDIA