144587 – 08062016 – MAI recomandă suporterilor care se vor deplasa în Franța să se asigure că documentele de identitate sunt valabile la momentul ieșirii din țară și cel puțin pe perioada șederii în Franța și să le aibă asupra lor la intrarea pe stadioane, pentru a le putea prezenta la filtrele de control, alături de biletele de intrare la meci.
MAI face apel la suporterii români să respecte indicațiile autorităților franceze, în special cele referitoare la măsurile de siguranță și securitate în zonele special amenajate pentru fani și cele de la stadion.
Pe întreaga perioadă în care suporterii români vor fi prezenți la Campionatul European 2016, 44 de polițiști și jandarmi vor fi detașați în Franța pentru misiuni de ordine publică sau de consiliere a suporterilor români. Până în prezent, au ajuns în Franța 20 de polițiști care vor desfășura misiuni de patrulare în Paris și alți 10 jandarmi și polițiști care vor fi implicați în misiunile specifice asigurării securității la EURO 2016.
În FUN ZONE și în preajma stadioanelor unde vor avea loc meciurile Echipei Naționale a României jandarmii și polițiștii români vor purta uniformă sau veste de identificare pentru a putea fi contactați de suporterii români.
De asemenea, MAI va desfășura împreună cu Federația Română de Fotbal o campanie de informare sub denumirea MAI puternici în echipă, în cadrul căreia va promova aceste recomandări. Campania se va derula pe toată perioada desfășurării meciurilor Echipei Naționale a României la EURO 2016. – PROMPT MEDIA