144812 – 22062016 – Comisia pentru Libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) a votat astăzi, cu o largă majoritate, adică 48 de voturi, propunerea de modificare a Regulamentului Schengen, la care europarlamentarul Monica Macovei este raportor al Parlamentului European.
În plus, tot cu o largă majoritate, Comisia LIBE i-a dat mandat Monicăi Macovei să înceapă trialogul, adică procedura de negociere cu Consiliul (format din statele membre) și Comisia Europeană pentru varianta finală a Regulamentului Schengen. Negocierile din cadrul trialogului vor începe în această săptămână.
“Vreau să negociem și să ajungem la varianta finală cât mai repede, pentru a proteja viața și siguranța cetățenilor”, a declarat Monica Macovei. Odată adoptat de Parlamentul European și de Consiliu, noul Regulament Schengen intră în vigoare imediat, fără să fie nevoie de transpunere în legislația internă. Modificările votate introduc verificarea în bazele de date a persoanelor care intră și ies în/din spaţiul Uniunii Europene, aplicându-se atât cetățenilor UE, cât și non-UE.
“În acest raport, am mutat verificarea în bazele de date la granița externă a Uniunii Europene, pentru că în propunerea Comisiei Europene verificarea se făcea numai la intrarea în spațiul Schengen. În acest fel, siguranța și viața românilor sunt protejate în mod egal cu cele ale persoanelor care locuiesc în state membre Schegen. Bazele de date care sunt folosite pentru aceste verificări sunt, în principal, baze de informații Schengen, Interpol, Europol, precum și bazele de date naționale”, a declarat Monica Macovei.
În cazul în care, la oricare din granițele externe ale UE – terestră, maritimă sau aeriană -, se îngreunează traficul, statul membru respectiv are dreptul să ceară derogarea de la controlul fiecărei persoane în bazele de date și să verifie numai persoanele despre care are informații că pot reprezenta un pericol. – PROMPT MEDIA
foto:facebook