144674 – 14062016 – Comisarul european pentru politică regională Corina Crețu s-a întâlnit luni, 13 iunie 2016, la Bruxelles, cu ministrul Justiţiei din România, Raluca Prună. Cei doi înalţi oficiali au discutat pe marginea problemelor serioase cu care se confruntă sistemul de penitenciare din România și a oportunităților de investiții în eficiența energetică a clădirilor publice, inclusiv a celor din subordinea Ministerului Justiției. Delegaţia Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor la reuniunea COSAC a depus un amendament privind controlul parlamentar asupra instituţiilor europene
Corina Crețu: ”O sumă importantă, 439 de milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională, este alocată eficienței energetice a clădirilor publice în cadrul Programului Operațional Regional. 41 de milioane de euro sunt prevăzute pentru București și regiunea Ilfov, iar 398 de milioane sunt puse la dispoziția celorlalte regiuni de dezvoltare. Sunt bani care pot fi folosiți în România pentru reabilitarea termică a tuturor clădirilor publice. Este decizia suverană a României cum alege să prioritizeze și să utilizeze acești bani pentru perioada 2014 – 2020”. – PROMPT MEDIA
foto:facebook