Acasă Externe Agenda Europeana Solidaritate cu forța. Statele membre UE ar putea fi amendate cu 250.000...

Solidaritate cu forța. Statele membre UE ar putea fi amendate cu 250.000 de euro pentru fiecare refugiat pe care îl refuză

DISTRIBUIȚI

 Frans Timmermans, prim-vicepresedintele CE144023 – 05052016 –  Comisia Europeană a formulat o serie de propuneri pentru reformarea sistemului european comun de azil prin crearea unui sistem mai echitabil, mai eficient și mai sustenabil de repartizare a cererilor de azil între statele membre. Principiul de bază va rămâne același: solicitanții de azil trebuie să depună cererea în prima țară în care intră, cu excepția cazului în care au familie în altă țară, însă, datorită unui nou mecanism pentru asigurarea echității, niciun stat membru nu va ajunge să suporte presiuni disproporționate asupra sistemului său de azil. Alte elemente ale propunerilor de astăzi sunt transformarea actualului Birou European de Sprijin pentru Azil (EASO) într-o veritabilă agenție a Uniunii Europene pentru azil, pentru a reflecta rolul său consolidat în cadrul noului sistem, și consolidarea Eurodac, baza de amprente digitale a UE, în scopul unei mai bune gestionări a sistemului de azil și al combaterii migrației neregulamentare.

Prim-vicepreședintele Frans Timmermans a declarat: „Pentru a face mai bine față migrației trebuie să acționăm pe mai multe planuri: trebuie să ne gestionăm în mod mai eficace frontierele externe, să cooperăm mai bine cu țările terțe, să punem capăt introducerii ilegale de migranți și să îi relocăm pe refugiați direct în UE. Suntem conștienți, totodată, de faptul că oamenii vor sosi în continuare la frontierele noastre și vor solicita azil. Va trebui să ne asigurăm că cei care au nevoie de protecție o vor primi. Criza actuală ne arătat cum doar câteva state membre s-au confruntat cu presiuni enorme, din cauza lipsurilor sistemului existent care nu a fost conceput pentru a face față unor situații de acest tip. Nu există altă soluție: atunci când un stat membru este copleșit, trebuie să existe solidaritate și o repartizare echitabilă a responsabilității în interiorul UE. Propunerea noastră de astăzi are scopul de asigura exact acest lucru.”

Comisarul pentru migrație și afaceri interne, Dimitris Avramopoulos, a adăugat: „Dacă trebuie să tragem o concluzie în urma crizei refugiaților cu care ne confruntăm, aceasta este că sistemul european comun de azil nu poate continua în forma sa actuală. A sosit vremea să instituim un sistem reformat, mai echitabil, bazat pe norme comune și pe o partajare mai echilibrată a responsabilității. Propunerea de reformare a sistemului Dublin, consolidarea bazei de date Eurodac și transformarea Biroului European de Sprijin pentru Azil într-o adevărată agenție europeană pentru azil sunt elemente cu ajutorul cărora facem astăzi un pas important în direcția cea bună pentru a crea la nivel european structurile și instrumentele necesare unui sistem cuprinzător, care să facă față unor provocări viitoare. Ne vom conjuga toate eforturile pentru a lucra alături de Parlamentul European și de statele membre. Aceste propuneri trebuie să devină realitate cât mai curând posibil.”

Propunerile fac parte dintr-un prim set de propuneri legislative pe care Comisia le prezintă în contextul unei reforme majore a sistemului european comun de azil, menită să furnizeze un răspuns pe termen mediu la viitoarele provocări legate de migrație. Între timp, actualele norme Dublin și cele două decizii privind transferul de urgență continuă să se aplice, iar Comisia va asigura respectarea deplină a acestora.

Reformarea sistemului Dublin

Normele UE privind determinarea statului membru responsabil pentru tratarea unei cereri de azil (cunoscute sub denumirea „sistemul Dublin”) nu au fost concepute pentru a asigura o partajare sustenabilă a responsabilităților la nivelul Uniunii Europene și a garanta prelucrarea rapidă a cererilor. Grație propunerii de astăzi, sistemul Dublin va fi mai transparent și mai eficace. Se va institui, de asemenea, un mecanism pentru a gestiona situațiile de presiune disproporționată asupra sistemelor de azil ale statelor membre. Noul sistem este conceput pentru a fi mai echitabil și totodată mai solid, pentru a putea rezista mai bine presiunilor. Datorită noului sistem, statul membru responsabil de examinarea unei cereri de azil va fi determinat rapid, ceea ce va asigura protejarea persoanelor care au nevoie de protecție și va descuraja deplasările secundare (introducerea cererilor de azil în funcție de cele mai bune condiții – asylum shopping).

Principalele noi elemente ale noului pachet:

  • Un sistem mai echitabil, bazat pe solidaritate: acesta va cuprinde un mecanism de corecție pentru repartizarea cererilor (mecanismul pentru asigurarea echității). Noul sistem va determina automat situațiile în care o țară tratează un număr disproporționat de cereri de azil, în funcție de dimensiunea și prosperitatea țării. Dacă o țară primește un număr disproporționat de cereri care depășește valoarea de referință (peste 150 % din valoarea de referință), toate noile cereri depuse în acea țară (indiferent de cetățenia solicitantului) vor fi transferate, după ce s-a verificat admisibilitatea cererilor, în întreaga UE, până când numărul cererilor se va situa din nou sub nivelul respectiv. Un stat membru va avea, de asemenea, posibilitatea de a nu lua parte, temporar, la redistribuirea cererilor. În acest caz, statul membru respectiv va trebui să plătească o contribuție de solidaritate în valoare de 250.000 EUR pentru fiecare solicitant pentru care ar fi fost responsabil în temeiul mecanismului pentru asigurarea echității statului membru care a primit solicitantul în cauză.
  • Un mecanism care ia în considerare și eforturile de relocare: mecanismul pentru asigurarea echității va ține cont și de eforturile depuse de un stat membru pentru relocarea direct dintr-o țară terță a persoanelor care au nevoie de protecție internațională. Astfel va fi confirmată importanța eforturilor de a găsi căi sigure și legale către Europa.
  • Un sistem mai eficient: acesta va prevedea termene mai scurte pentru trimiterea cererilor de transfer, pentru primirea răspunsurilor și pentru transferarea solicitanților de azil între statele membre și va elimina transferurile de responsabilitate.
  • Descurajarea abuzurilor și a deplasărilor secundare: se vor prevedea obligații juridice mai clare pentru solicitanții de azil, inclusiv obligația de a rămâne în statul membru responsabil de cererea lor, se vor stabili limite geografice pentru furnizarea de prestații materiale de primire și vor exista consecințe proporționale în caz de nerespectare a obligațiilor.
  • Protejarea interesului superior al solicitanților de azil: se vor prevedea garanții mai solide pentru minorii neînsoțiți și o extindere echilibrată a definiției membrilor de familie.
  • Regatul Unit și Irlanda nu sunt obligate să participe la aceste măsuri, însă pot stabili gradul în care doresc să o facă, în conformitate cu protocoalele relevante anexate la tratate. Dacă aceste două state membre decid să nu participe la măsuri, normele actuale, astfel cum funcționează în prezent, vor continua să li se aplice, în conformitate cu tratatele.

Consolidarea sistemului Eurodac

Pentru a sprijini punerea practică în aplicare a sistemului Dublin reformat, Comisia propune totodată adaptarea și consolidarea sistemului Eurodac, extinderea scopului acestuia pentru a facilita returnările și a contribui la combaterea migrației neregulamentare. Propunerea va extinde domeniul de aplicare al Regulamentului Eurodac pentru a include posibilitatea ca statele membre să stocheze și să efectueze căutări în datele privind resortisanții țărilor terțe sau apatrizii care nu solicită protecție internațională și care sunt găsiți în situație de ședere neregulamentară în UE, astfel încât aceștia să poată fi identificați în vederea returnării și readmisiei. Cu respectarea deplină a normelor privind protecția datelor, statele membre vor putea stoca în Eurodac mai multe date cu caracter personal, cum ar fi numele, data nașterii, cetățenia, datele de identitate sau documentele de călătorie, precum și imaginea facială a persoanelor. Grație numărului mai mare de informații stocate în sistem, autoritățile în materie de imigrație și azil vor putea să îi identifice cu ușurință pe resortisanții țărilor terțe aflați în situație neregulamentară sau pe solicitanții de azil, fără a mai fi nevoite să solicite separat informații de la un alt stat membru, așa cum este cazul în prezent.

Instituirea unei agenții a Uniunii Europene pentru azil

Propunerea va transforma actualul Birou European de Sprijin pentru Azil într-o veritabilă agenție a Uniunii Europene pentru azil, care va avea un mandat mai cuprinzător și sarcini mult mai extinse pentru a aborda deficiențele structurale care s-ar putea ivi în aplicarea sistemului de azil al UE.

Una dintre principalele noi sarcini ale agenției va fi de a utiliza cheia de referință în vederea aplicării mecanismului pentru asigurarea echității în cadrul noului sistem Dublin. De asemenea, agenția va avea sarcina de a asigura o mai mare convergență în evaluarea cererilor de protecție internațională în întreaga UE, de a consolida cooperarea practică și schimbul de informații între statele membre și de a promova dreptul și standardele operaționale ale Uniunii în ceea ce privește procedurile de azil, condițiile de primire și nevoile de protecție.

În mod similar propunerii Comisiei din 15 decembrie 2015 în privința Agenției Europene pentru Paza de Frontieră și de Coastă, rolul și funcțiile agenției pentru azil vor fi extinse în domeniul asistenței operaționale și tehnice. Astfel, va exista posibilitatea de a desfășura echipe de sprijin pentru azil din cadrul unei rezerve de experți alcătuită din cel puțin 500 de experți ai statelor membre și experți detașați de agenție. Totodată, se va putea furniza asistență operațională și tehnică în cazurile în care un stat membru se confruntă cu presiuni disproporționate asupra sistemului său de azil sau de primire și care trebuie să trateze situații extrem de dificile și urgente.

La 6 aprilie 2016, Comisia Europeană a publicat o comunicare prin care a lansat procesul de reformare a sistemului european comun de azil. Comunicarea a prezentat:

  • opțiuni pentru crearea unui sistem echitabil și sustenabil de repartizare a solicitanților de azil între statele membre;
  • mai mare armonizare a procedurilor și a standardelor în materie de azil, pentru a crea condiții similare în toată Europa și pentru a limita în acest mod măsurile care stimulează factorii de atracție, astfel încât să se reducă deplasările secundare neregulamentare;
  • consolidarea mandatului Biroului European de Sprijin pentru Azil (EASO).

Prin urmare, noul pachet reprezintă un pas al reformei sistemului european comun de azil. Va urma o a doua etapă, constând în propuneri legislative de reformare a Directivei privind procedurile de azil, a Directivei privind condițiile pentru protecția internațională și a Directivei privind condițiile de primire. Astfel, toate componentele sistemului de azil al UE vor fi complet reformate.

La 13 mai 2015, Comisia Europeană a propus, prin Agenda europeană privind migrația, o strategie amplă pentru a aborda provocările imediate ale crizei în curs și pentru a-i oferi Uniunii instrumente cu care să gestioneze mai bine migrația pe termen mediu și lung, în domenii precum migrația neregulamentară, gestionarea frontierelor, azilul și migrația legală.

În temeiul agendei au fost deja adoptate trei pachete de măsuri de punere în aplicare, la 27 mai 2015, la 9 septembrie2015 și la 15 decembrie 2015. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.