SORIN ROȘCA STĂNESCU
144300 – 23052016 – Decesul petrecut în condiții tragice al lui Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, pune capacul deasupra oalei cu presiune. Nu vom mai afla cine au fost cei care l-au inventat și l-au utilizat pe post de săgeată. Nici cine a beneficiat de grosul câștigurilor ilegale Hexi Pharma, înregistrate în nu mai puțin de 12.000 de contracte cu statul. Unde au ajuns banii scoși peste graniță? Este una dintre cele mai convenabile morți.
Deputatul Sebastian Ghiță, membru al Comisiei de supraveghere a activității SRI, s-a angajat să depună toate diligențele necesare pentru a afla, în mod oficial, cum a decurs filajul patronului de la Hexi Pharma. Cum s-a văzut acest straniu accident prin ochii filorilor. Dar de unde știe acest membru al Comisie de supraveghere SRI că de filaj s-a ocupat această instituie și nu alta? Aflasem parcă, în urma deciziei Curții Constituționale, că de asemenea act de supravegere urmau să răspundă procurorii, utilizând alte servicii decât cele asigurate de SRI. Pe de altă parte, dacă cineva a defectat sistemul de frânare al autoturismului, la filaj nu se poate descoperi nimic în acest sens. Va fi, cel mult, o imagine în care mașină a luat-o, pe neașteptate, razna.
Ipoteza sinuciderii este cea mai convenabilă. Partenerii săi, cei din umbră, se spală în felul acesta pe mâini, fără că nimeni să mai facă săpături pentru a ajunge vreodată la ei. Dacă este real că Hexi Pharma a funcționat ca o societate acoperită SRI și acest dosar se închide. Instantaneu.
Cu totul altfel ar sta, însă, lucrurile, dacă o anchetă profesionistă ar exploata scenariul asasinării lui Dan Condrea. Al eliminării acestuia. Atunci ar putea fi făcute cercetări. Ar putea fi identificate conexiunile constante ale lui Condrea pe parcursul ultimilor 20 de ani. Ar putea fi luată urma banilor. Și, în final, ar putea fi chiar recuperată o parte din prejudiciu.
Sunt argumente plauzibile, pentru început, care susțin ambele ipoteze. Asasinat sau sinucidere. În ceea ce privește sinuciderea însă, este extrem de greu de presupus că un părinte care gonește pentru a-și recupera fata de la fosta soție, știind că este așteptat în acest scop de o copilă de numai zece ani, decide să-i provoace un șoc psihologic uriaș și iremediabil, sinucigandu-se în drum spre ea. Și probabil fosta soție știe ce spune atunci când afirmă ca Dan Condrea nu era omul care să se sinucidă. – PROMPT MEDIA