144146 – 12052016 – Deputații europeni sunt îngrijorați de lipsa de progres a Turciei în îndeplinerea precondițiilor necesare liberalizării regimului vizelor pentru cetățenii turci, conform acordului din luna martie, încheiat cu UE.
Ministrul olandez al apărării Jeanine Hennis-Plasschaert din partea Consiliului a reamintit că declarația din 18 martie a accelerat progresul existent, urmând o foaie de parcurs stabilită în 2013. ”Nu este un cadou pentru președintele Erdogan sau o concesie, ci un lucru din care cu toții vom avea de câștigat, milioane de turiști europeni și milioane de turci, inclusiv activiștii pentru drepturile omului”. Însă ea a recunoscut că ,,Turcia are multe teme de făcut”. Grupul de lucru pentru vize din Consiliu a început activitatea legislativă privind propunerea Comisiei în acea dimineață, a mai spus ea.
Comisarul Dimitris Avramopoulos a recunoscut că Turcia încă mai are de făcut progrese, dar a spus că este optimist că Ankara va ,,da impulsul final” reformelor necesare până la sfârșitul lui iunie. ”Nu ne coborâm standardele” a asigurat el deputații.
Mariya Gabriel (PPE, BG) a exprimat sprijinul grupului său pentru acordul din 18 martie, dar a spus că Turcia trebuie să îndeplinească toate criteriile pentru liberalizarea vizelor înainte de votul din Parlament. ”Trebuie să avem timp să finalizăm detaliile, să examinăm poziția Consiliului și să avem stabilite mecanisme de siguranță” a spus ea.
Tania Fajon (S&D, SL) a spus că UE nu trebuie să facă promisiuni fără să se asigure că toate cerințele sale sunt respectate. Legislația împotriva terorismului și chestiunile privind protecția datelor, printre altele, trebuie avute în vedere, a adăugat ea, avertizând că ”nu putem permite excepții pentru că vor avea un efect de bumerang”.
Helga Stevens (ECR, BE) a spus că pentru Turcia, stat candidat, condițiile trebuie să fie în mod special dure, fără standarde duble. A spus că se simte ”rușinată de comportamentul iresponsabil al Comisiei față de un dictator”. – PROMPT MEDIA