Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Kovesi vorbește despre un tipar în cazul corupției din sănătate

Kovesi vorbește despre un tipar în cazul corupției din sănătate

DISTRIBUIȚI

kovesi1144305 – 23052016 –  Laura Codruta Kovesi, procurorul sef al DNA, a afirmat, luni, că în corupția din sănătate sunt implicate și companii străine, iar pentru prevenirea fenomenului este nevoie de o strategie.

Potrivit acesteia, citată de Agerpres, uneori mita este plătită prin bănci din străinătate, în majoritatea cazurilor în centre off-shore.

‘În corupția din sistemul de sănătate sunt implicate și firme sau companii străine, de aceea pentru DNA constituie o prioritate tragerea la răspundere penală atât a persoanelor juridice române, dar și străine, care se ocupă de comercializarea medicamentelor și echipamentelor medicale. (…) Este important că avem în lucru cauze în care cooperăm cu parteneri instituționali din alte țări, care investighează și ei companiile, (…) iar schimbul de informații este esențial”, arată sursa.

Kovesi a avertizat că în absența prevenției, mecanismele de mita vor continua după aceleași tipare:

”Faptele de corupție se manifestă prin aceleași acțiuni repetitive. În lipsa unor măsuri clare de prevenire și control, tipologia faptelor investigate și mecanismele (…) se repetă. Este necesară o abordare strategică de prevenire a corupției, mai ales când vorbim de domenii care afectează direct viața cetățenilor, așa cum este domeniul sănătății”.

Aceasta a dat exemplul directorului de la Spitalul Juețean Constanța care, după ce în 2014 a fost trimis în judecată pentru corupție, săptămâna trecută a fost prins în flagrant delict în timp ce lua mită pentru încheierea unui contract de achiziții publice.

”Corupția în sănătate este rezultatul unei modalități netransparente de folosire a bugetului public. Cât timp planificarea unei achizitii publice nu va fi transparentă, se va folosi bugetul pentru achiziții supraevaluate. În continuare se vor folosi banii publici pentru achiziții de aparatură scumpă de la firme de apartament, în timp ce spitalele nu pot asigura minime condiții pentru pacienți”, a mai spus procurorul șef al DNA, la dezbaterea ”Corupția în sistemul de sănătate – prevenire și investigare. Experiență, bune practici și provocări”. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.