Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: PSD și UDMR, atac la ANI

București: PSD și UDMR, atac la ANI

DISTRIBUIȚI

ANI144086 – 10052016 – Deputaţii Daniel Florea, Florin Iordache (PSD) şi Marton Arpad (UDMR) au iniţiat un proiect de lege prin care încearcă să excludă parlamentarii de la aplicarea sancţiunilor pentru conflictul de interese, prin eliminarea situaţiilor de acest gen pentru perioada 2003-2013. E vorba de perioada cuprinsă între adoptarea Legii nr. 161/2003 şi intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. În 2013, Statutul parlamentarilor a fost modificat şi au fost adăugate şi în acest act normativ interdicţiile privind conflictul de interese faptul că ”membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia pâna la gradul pentru senatori şi deputaţi.

Iniţiatorii proiectului de lege propun interpretarea art. 38 alin. 11 din Statutul deputaţilor şi al senatorilor care prevede al III-lea nu pot fi angajaţi la respectivul birou parlamentar”. Această prevedere a fost introdusă în 2013 prin Legea nr. 219 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.Iniţiatorii proiectului vor ca reglementarea privind conflictul de interese să se aplice doar de la data introducerii în Statutul deputaţilor şi senatorilor: “Interdicţiile introduse prin art. 38 alin 11 au intrat în vigoare şi produc efecte juridice începând de la data de 21 august 2013”, se arată în iniţiativa celor trei deputaţi.

ANI: Parlamentarii nu pot fi mai presus de lege – Agenția Națională de Integritate (ANI) nu susține propunerea legislativă privind interpretarea art. 38 alin. 11 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaþilor și al senatorilor, întrucât intervenția legislativă nu este necesară, în acord cu principiul aplicării în timp a legii civile, modificările propuse fiind în totală contradicție cu dispozițiile art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003 și ale art. 301 din Codul Penal – prevederi care reglementează conflictul de interese în materie administrativă și penală.

”Textul propus este de natură să excludă parlamentarii de la aplicarea sancțiunilor pentru conflictul de interese, prin eliminarea situațiilor de conflict de interese pentru pentru perioada 2003-2013 (perioada cuprinsă între adoptarea Legii nr. 161/2003 și intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2013). Concret, inițiatorii proiectului legislativ propun interpretarea art. 38 alin. 11 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaþilor și al senatorilor care prevede faptul că membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia până la gradul al III-lea nu pot fi angajați la respectivul birou parlamentar – prevedere introdusă în anul 2013 prin Legea nr. 219 pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2006. Prin propunerea legislativă se creează premisa conform căreia interdicția de angajare a rudelor în cadrul propriilor birouri parlamentare operează doar de la data introducerii art. 38, alin. (11) în Statutul deputaților și al senatorilor, și anume de la data adoptării Legii nr. 219/2013, cu toate că anterior acestui moment exista o dispoziție expresă care să interzică parlamentarilor să-și angajeze rudele sau afinii la birourile parlamentare, și anume art. 70 din Legea nr. 161/2003 – dispoziție legală aplicabilă parlamentarilor referitoare la conflictul de interese de natură administrativă, conflict de interese care este generat tocmai ca urmare a angajării la birourile parlamentare a rudelor sau afinilor deputaților și senatorilor, conform practicii judiciare a Curții Constituționale și Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin urmare, nici anterior adoptării Legii nr. 219/2013, parlamentarii nu puteau dispune fără nicio constrângere legală asupra angajării rudelor sau afinilor la propriile birouri parlamentare întrucât aveau obligația de a respecta regiumul juridic al conflictelor de interese, în speță dispozițiile art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003 și ale art. 301 din Codul penal. Mai mult decât atât, considerăm că intervenția legislativă nu este necesară, în acord cu principiul aplicării în timp a legii civile, modificările aduse Legii nr. 96/2006 prin Legea nr. 219/2013 se aplică numai pentru viitor, nefiind astfel necesară o intervenție legislativă care să menționeze expres acest principiu fundamental de drept. Regimul juridic al conflictului de interese administrativ, pentru toate categoriile de persoane care ocupă funcții/demnități publice este cel reglementat de dispozițiile Legii nr. 161/2003, coroborat, din punct de vedere procedural cu dispozițiile Legii nr. 176/2010. Din aceste considerente, opinăm faptul că definiția conflictului de interese cuprinsă în art. 70 din Legea nr.161/2003 este suficient de clară, precisă și necondiționată de adoptarea altor reglementări, subsecvente, pentru diferite categorii de demnități și funcții publice”.

În perioada 2011 – 2015, ANI a constatat, în cazul deputaților și senatorilor, 56 de cazuri de conflicte de interese de natură administrativă și 26 de cazuri de conflicte de interese de natură penală. În ceea ce privește conflictele de interese de natură administrativă, ANI a câștigat definitiv și irevocabil în 22 de cazuri și doar într-un singur caz instanța a anulat raportul de evaluare emis de Agenție, restul dosarelor fiind pe rol. Referitor la conflictele de interese de natură penală, în 18 cazuri instanța a emis sentințe de condamnare la închisoare cu suspendarea pedepsei, în 3 cazuri amendă administrativă iar în 5 cazuri, dosarele se află pe rolul organelor de cercetare penală. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.