144144 – 12052016 – Ordonanţa finală pentru începerea urmăririi penale dosarul Rompetrol pune în discuţie rolul jucat de Guvernul Isărescu în privatizarea companiei Petromidia.
Potrivit Hotnews, DIICOT susţine că Guvernul Isărescu nu a acţionat în interersul statului român, ci în cel al lui Dinu Patriciu.
“Guvernul României şi Fondul Proprietăţii Statului, în loc să acţioneze în interesul statului român, în conformitate cu obligaţiile constituţionale şi legale, au acţionat exclusiv în interesul lui Patriciu Dan Costache”, asta afirmă procurorii DIICOT într-un document obţinut de jurnaliştii de la DIICOT îi acuză aşadar în dosarul Rompetrol pe Mugur Isărescu, Adrian Năstase şi alţi înalţi demnitari că au facut jocurile grupului infracțional al lui Dinu Patriciu.
Procurorii cercetează privatizarea companiei și ștergerea datoriilor către stat. Până acum însă, Mugur Isărescu nu are nicio calitate oficială în acest dosar.
Între timp, ministrul Victor Grigorescu a anunţat pe Facebook că ministerul Energiei a devenit parte civilă în dosar.
Materialul integral AICI. – PROMPT MEDIA