EDITORIAL SORIN ROSCA STANESCU
143670 – 14042016 –
Foarte rar în istoria celor 26 de ani care au trecut de la evenimentele din decembrie 1989 s-a întâmplat ca o personalitate să fie atât de intens şi isteric contestată. Este cazul lui Marian Munteanu. În 1990, el a fost obiectul unor dispute extrem de aprinse. Şi nu a fost, deloc întâmplător, faptul că minerii, chemaţi de Ion Iliescu, l-au ales drept principală ţintă. Iată însă că şi după 26 de ani, istoria tinde să se repete. Desigur, la Mineriadă participă cu totul şi cu totul alte persoane. Şi alte forţe. Care este explicaţia?
Fără niciun fel de discuţie, Marian Munteanu este o personalitate accentuată. Nu mai explic acum de ce. Am consemnat câteva trăsături ale sale în analiza anterioară. În esenţă, excepţionalismul său constă, între altele, în faptul că el poate polariza la un nivel maxim atât iubirea, cât şi ura.
Din motive care îi privesc, liberalii nu au urmat sfatul seniorului Mircea Ionescu Quintus. Iar sfatul era ca pentru a doua funcţie electivă din România, cea de primar general, ei, liberalii, ar fi trebuit să desemneze un membru al partidului. Şi să nu caute candidat în altă parte. Mai ales după ce două propuneri validate de partid au trebuit să fie retrase. Şi, nu a spus-o Quintus, o spun eu, după ce Marele Partid Naţional Liberal, sub o fuziune declanşată, dar nedusă până la capăt, a reuşit performanţa de a-i da ţării un preşedinte, care însă nu prea dovedeşte că ar fi liberal.
Ca să închei această introducere, îmi voi exprima tranşant opinia. În sensul că nici Marian Munteanu nu este un liberal. Deşi, indiscutabil este un om de dreapta. Şi, în al doilea rând, nu prea ştiu dacă el ar putea fi identificat sau nu cu un om politic. Chiar aşa! Este sau nu este Marian Munteanu un om politic? Mai degrabă nu este. Dar ar putea deveni şi, iată, mai pluteşte în aer o întrebare şi mai dramatică. Marian Munteanu a fost indiscutabil, în urmă cu 26 de ani, un exponent de primă mărime al societăţii civile. Dar mai este el şi azi un reprezentant al societăţii civile? Sau a devenit un simplu “civil”?
La întrebările de mai sus, este greu de dat un răspuns. Poate chiar imposibil. În schimb, odată lansat în cursa pentru Primăria Generală a Capitalei, putem încerca să răspundem altor provocări în ceea ce-l priveşte.
Dacă el nu este un produs PNL, şi nu este, atunci, în eventualitatea în care va câştiga alegerile, ce va deveni? Va deveni un lider al acestui partid după un model răsturnat de tip Klaus Iohannis? Adică, după ce va avea cele mai multe voturi dintre toţi liderii politici, după cele obţinute de preşedinte, el va dori să devină liderul de drept al Marelui Partid Naţional Liberal? Dacă va dori, va obţine acest privilegiu. Dacă îl va obţine, în ce direcţie se va îndrepta PNL? Cu certitudine, acest partid va deveni mult mai circumspect în raport cu partenerii noştri euroatlantici. Va merge în direcţia semnalată de foste state est-europene, cum ar fi Polonia sau chiar Ungaria. Va deveni un partid mai legat decât este azi de idealuri patriotice. Un partid cu un pronunţat caracter naţionalist. Şi mult mai dedicat valorilor creştine. Cred că şi în ceea ce priveşte raportarea faţă de justiţie, în raport cu alte instituţii ale statului, şi, în primul rând, în raport cu drepturile cetăţeanului, politica PNL se va schimba.
Dar să nu merge chiar atât de departe. Să vedem, în prealabil, cu ce handicap pleacă la drum acest Marian Munteanu şi care sunt atuurile sale.
La capitolul handicap, voi consemna lipsa sa de notorietate. Pare paradoxal, dar nu este. Marian Munteanu este cunoscut şi poate fi apreciat de persoane care, în 1990, aveau între 20 şi 50 de ani. Evident, el va fi votat doar de o parte dintre acestea. Pentru că, nici atunci, în 1990, el nu a fost susţinut de toţi bucureştenii. Se poate spune chiar că, între timp, unii cetăţeni au virat-o ideologic către alte partide. Aşadar, el trebuie să se facă cunoscut. Să devină cât mai vizibil. Atacurile în forţă împotriva lui, din această perspectivă îl ajută. Se pare că acest proces va fi scurt şi nu prea complicat. În al doilea rând, profilul său, atât cât este vizibil şi perceput de un număr mai mare de bucureşteni, este cel mult profilul unui fost exponent al societăţii civile. Ca să elimine acest handicap, el trebuie să dobândească profilul unui actual exponent. Cum ar putea-o face în condiţiile în care tocmai este adoptat de un partid politic? Destul de greu. Dacă nu cumva imposibil. Pe de altă parte, un comportament manifest de exponent al societăţii civile ar putea să îl lipsească de sprijinul ambelor aripi ale PNL. Iar fără sprijin politic, este un candidat mort. Când vorbim despre handicap, nu putem ocoli, în ceea ce îl priveşte pe Marian Munteanu, şi un alt detaliu. Intelectual pur-sânge fiind şi personalitate accentuată, extrem de independentă şi de autoritară, Marian Munteanu suferă de un păcat al aroganţei. O aroganţă pe care nu şi-o va putea masca în timpul campaniei electorale. În fine, ca să închei această succintă trecere în revistă a punctelor sale slabe, biografia lui, din perspectiva ultimul sfert de secol, este cvazi-necunoscută. Ceea ce, evident, va lasa loc la nenumărate speculaţii. Pe care maşinăria pusă în mişcare împotriva lui deja le experimentează.
Asupra atuurilor lui Marian Munteanu, mă voi pronunţa în editorialul următor. Cel mai important însă este că, teoretic, el are capacitatea de a-şi apropia, atât electoratul fostului PNL, cât şi electoratul fostului PDL. Dar cel mai important este că ar putea să-i scoată din casă pe mulţi dintre cei care, astăzi, se gândesc să nu voteze.
foto:stirileprotv.ro
