143747 – 19042016 – Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a participat, la 18 aprilie 2016, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE), care a avut loc la Luxemburg.
Agenda reuniunii a cuprins aspecte externe ale migrației, schimb de opinii privind Parteneriatul Estic (PaE), în pregătirea reuniunii ministeriale a PaE din 23 mai 2016, dar și în contextul recentelor tensiuni în regiunea Nagorno-Karabah. În sesiunea introductivă au fost abordate succint: acțiunea UE în combaterea terorismului; stadiul procedurii tehnice și acțiunile viitoare pentru adoptarea Acordului privind dialogul politic și cooperarea UE-Cuba; rezultatele vizitei efectuate de Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Federica Mogherini, la Teheran, la 16 aprilie 2016; Strategia globală a UE; relațiile UE-MERCOSUR.
Anterior sesiunii formale a CAE, miniștrii de Externe europeni au avut un schimb de opinii informal cu Sergio Jaramillo, Înalt Comisar pentru Pace, care a informat cu privire la recentele evoluții în negocierile de pace din Columbia, precum și la acțiunea viitoare în vederea obținerii unui acord final. La discuții a participat și Eamon Gilmore, Trimisul Special al UE pentru procesul de pace în Columbia.
Discuția privind aspectele externe ale migrației a vizat progresele înregistrate până în prezent în dialogurile la nivel înalt pe tema migrației, implementarea Declarației UE-Turcia, criza refugiaților și aspectele umanitare și a pus în evidență complexitatea acestui fenomen cu care se confruntă Uniunea Europeană în ansamblu, precum și statele membre UE. Totodată, a fost subliniat rolul cheie al cooperării cu Turcia, prin implementarea măsurilor agreate la Consiliul European din luna martie 2016, care au ca obiectiv stoparea fluxurilor migratorii și combaterea traficului cu imigranți.
În cadrul dejunului de lucru, șefii diplomațiilor europene au avut un schimb de opinii privind evoluțiile la nivel global în prezența lui Filippo Grandi, Înalt Comisar al ONU pentru refugiați (UNHCR). Discuția a avut loc și în contextul pregătirilor pentru summit-ul umanitar mondial ce se va desfășura la Istanbul în perioada 23-24 mai 2016, summit-ul ONU pentru refugiați și imigranți din 19 septembrie 20016, precum și summit-ul privind refugiații, care va fi organizat de SUA la 20 septembrie 2016. Ministrul Lazăr Comănescu a salutat numirea lui Filippo Grandi în funcția de Înalt Comisar al ONU pentru refugiați și a exprimat sprijinul pentru desfășurarea activității sale, subliniind rolul important al UNHCR în gestionarea aspectelor umanitare ale crizei imigranților. A reiterat convingerea că fenomenul migrației poate fi stopat doar prin abordarea cauzelor sale profunde și a evidențiat necesitatea unui plan de acțiune cuprinzător pe termen lung.
Schimbul de opinii privind Parteneriatul Estic (PaE) a prilejuit o evaluare de etapă a implementării Declarației de la Riga, în pregătirea reuniunii ministeriale a PaE din 23 mai 2016. De asemenea, au fost dezbătute recentele tensiuni în regiunea Nagorno-Karabah, precum și rezultatele vizitei Înaltului Reprezentant al UE în regiune, la începutul lunii martie. În intervenția sa, ministrul Lazăr Comănescu a arătat că, în contextul situației volatile din Vecinătatea estică a Uniunii, pe fondul conflictelor prelungite și al creșterii prezenței militare rusești în regiunea Mării Negre, este necesar ca UE să continue să joace un rol în această regiune, ca actor credibil și esențial.
Referitor la Republica Moldova, demnitarul român a menționat depășirea de către Chișinău a momentului de cotitură, prin reluarea procesului de reforme bazat pe o Foaie de parcurs clară și pe dialogul constructiv cu societatea civilă. A subliniat necesitatea susținerii și consolidării acestor pași pozitivi, a reformei în administrația publică, depășirea vulnerabilităților structurale, necesitatea apropierii UE de cetățenii Republicii Moldova prin gesturi/acțiuni concrete. – PROMPT MEDIA
foto:facebook