Acasă Bucuresti-Ilfov Ilfov Ilfov: Săptămâna Școala Altfel – Lecție privind patrimoniul național

Ilfov: Săptămâna Școala Altfel – Lecție privind patrimoniul național

DISTRIBUIȚI

patrimoniu143777 – 20042016 – Ziua de 19 aprilie a.c. a fost dedicată cunoașterii și protejării patrimoniului național, iar la activități au participat peste 120 de elevi ai școlilor nr.1, nr. 2 și ai Liceului Tehnologic ”Dumitru Dumitrescu”, din Buftea. Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și specialiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Ilfov au purtat discuții libere cu elevii privind protejarea patrimoniului. Pentru început copiilor li s-au prezentat noțiuni de bază și li s-a explicat importanța patrimoniului pentru definirea identității poporului nostru. Explicațiile au fost susținute de materiale audio video, în care au fost prezentate bunuri care fac parte din patrimoniul național, atât obiecte(de artă, de importanță tehnică, bunuri cu semnificație etnografică), cât și clădiri, fiecare însoțite, desigur de propria istorie și însemnătate. Copiilor li s-a explicat că protejarea patrimoniului cultural este un proces continuu, individual și colectiv și presupune nu doar păstrarea și conservarea bunurilor culturale, dar și punerea în valoare, popularizarea acestora, pentru a cultiva sentimentul mândriei naționale. De asemenea, elevilor li s-a vorbit despre rolul Poliției în protejarea patrimoniului, fiind astfel prezentate bunuri emblematice pentru istoria românilor, recuperate de către polițiști.

Lecția de ieri s-a încheiat printr-o vizită la Palatul Barbu Știrbey din Buftea, monument impresionant atât prin arhitectură, cât și prin încărcătura sa istorică. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.