143674 – 14042016 – Secretarul general al Comisiei de la Veneţia, Thomas Markert, a explicat că modificarea legislației în acest moment al confruntării electorale ar fi o greșeală. ”Consider că ar trebui evitate astfel de practici. Este adevărat că, în unele cazuri, poate că este necesar, datorită unor evenimente sau circumstanţe, să se ia măsuri, dar altfel nu. (…) Cred că nu există o nevoie reală să fie schimbat ceva. (…) Cred că, în cazul României, decizia de a schimba sistemul electoral este una politică şi acest lucru nu ar trebui făcut chiar înainte de alegerile electorale”.
Comisia de la Veneţia consideră că elementele majore ale codului electoral nu trebuie modificate cu un an înainte de alegeri. ”Comisia de la Veneţia spune că elementele majore ale sistemului electoral nu trebuie schimbate în anul de dinaintea alegerilor. Motivul este că, pe măsură ce alegerile se apropie, partidele politice pot să evalueze foarte bine care sunt schimbările (de legislaţie electorală – n.r.) care le-ar putea fi favorabile sau nu. Cu cât se apropie mai mult data alegerilor, cu atât mai mult creşte tentaţia de a schimba sistemul electoral, pentru ca partidele să obţină avantaje. Prin urmare, momentul potrivit pentru schimbarea legislaţiei este după alegerile electorale, când data următoarelor alegeri electorale este îndepărtată. Atunci se poate discuta calm. (…) Respectând toate standardele, în anul care precede alegerile trebuie evitate schimbările majore de legislaţie electorală”, a explicat secretarul general al Comisiei de la Veneţia.
În context, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, a susţinut că legea trebuie aplicată aşa cum este ea.
În acest moment, PNL așteaptă o soluție din partea Curții de Apel pentru a vedea dacă pot ridica excepția de neconstituționalitate. În cazul în care aceasta este acceptată jocul se mută la Curtea Constituțională, care va trebui să decidă dacă vom avea un tur sau două tururi de scrutin la alegerile locale din iunie. – PROMPT MEDIA