143506 – 06042016 – Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, împreună cu o delegaţie parlamentară, efectuează miercuri, 6 apprilie, o vizită oficială la Sofia, la invitaţia preşedintelui Adunării Naţionale a Republicii Bulgaria, Tsetska Tsacheva.
Cu această ocazie, va fi semnat un Memorandum de înţelegere între Camera Deputaţilor a Parlamentului României şi Adunarea Naţională a Republicii Bulgaria, cu privire la consolidarea cooperării interparlamentare. În baza acestuia, cele două instituții se angajează să dezvolte, să consolideze şi să intensifice relaţiile parlamentare.
În proiectul de program sunt incluse convorbiri cu preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Bulgaria, Tsetska Tsacheva, prim-ministrul Boiko Borisov, ministrul Afacerilor Externe, Daniel Mitov, precum şi cu preşedintele Republicii Bulgaria, Rosen Plevneliev.
Din delegaţia parlamentară română mai fac parte deputaţii Niculae Mircovici (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale), secretar al Camerei Deputaţilor, şi Ionuţ-Marian Stroe, vicelider al Grupului parlamentar al PNL, şeful Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. – PROMPT MEDIA