– 143629 – 12042016 – Senatorul UNPR Marius Isailă a fost condamnat de instanța supremă la patru ani de închisoare cu executare. Totodată, instanța a disputat și confiscarea a 180.000 de euro, în dosarul în care Isailă este acuzat de trafic de influență în ceea ce privește blocarea unui control ANAF și atribuirea de contracte pe bani publici, potrivit Ziare.com.
În același dosar, judecătorii ICCJ au respins cererea lui Cristian Ene, fostul consilier personal al lui Isaila, de aplicare în cazul său a procedurii de judecată în cazul recunoașterii învinuirii, motiv pentru care acesta a fost condamnat loa doi ani de închisoare cu suspendare. La ultimul termen de judecată, din 28 martie, Cristian Ene a recunoscut două dintre cele trei fapte de trafic de influență de care este acuzat.
”Este real că am pretins și primit împreună cu Isaila suma de 200.000 de euro și ulterior, în 2012, cu același inculpat am pretins 120.000 de euro de la Cristescu Catalin pentru a aranja un control al Fiscului”, a spus Ene în fața judecătorilor. La 23 iulie 2014, Marius Isaila a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de procurorii DNA. Acesta a fost acuzat de trafic de influență, după ce ar fi cerut bani în schimbul intervenției pentru blocarea unui control ANAF și pentru arbitrarea de contacte de bani publici. La 2 iunie 2014, aminteste Ziare.com, plenul Senatului a respins arestarea preventivă a senatorului, care a trecut la UNPR în septembrie 2015. PROMPT MEDIA