Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Şeful Statului Major Britanic al Apărării, în vizită în România

București: Şeful Statului Major Britanic al Apărării, în vizită în România

DISTRIBUIȚI

generalui Ciuca -  Sir Nicholas Houghton143774 – 20042016 – Generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major General, s-a întâlnit marţi, 19 aprilie, la sediul instituţiei, cu generalul Sir Nicholas Houghton, şeful Statului Major Britanic al Apărării.  Pe timpul întâlnirii, generalul Ciucă a prezentat omologului britanic, priorităţile Armatei României pentru perioada următoare, evoluţia situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre şi participarea militarilor români în teatrele de operaţii. Au fost discutate aspecte referitoare la viitorul Summit NATO de la Varşovia, precum şi la cele două structuri NATO înfiinţate pe teritoriul României, Divizia Multinaţională Sud-Est (MND-SE) şi Unitatea NATO de Integrare a Forţei (NFIU). Cei doi lideri militari au discutat, de asemenea, despre modalităţile de intensificare a colaborării bilaterale, inclusiv prin identificarea unor noi domenii de cooperare.

După discuţiile cu specialişti din Statul Major General, cei doi oficiali i-au vizitat pe militarii brigăzii 2 Infanterie ”Rovine”, care desfăşoară activităţi de instruire în cadrul exerciţiului multinaţional ”Scorpions Fury”, la Centrul de instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre ”Getica” din Cincu.

Generalul Ciucă i-a mulțumit omologului său pentru prezența în România, pentru contribuția adusă la întărirea relațiilor bilaterale, în mod deosebit pentru contribuția Armatei Marii Britanii la pregătirea liderilor de la baza carierei militare, prin programul de mentorizare și pregătire – BMATT; de asemenea, Marea Britanie a participat, în ultimii ani, cu trupe și personal de stat major, la exercițiile de instruire desfășurate pe teritoriul României, precum și la încadrarea cu personal de stat major a comandamentului Diviziei Multinaționale Sud-Est (MND- SE) și Unității de Integrare a Forțelor NATO (NFIU), de pe teritorul României. Militarii britanici au participat la activităţi de instrucţie atât în această locaţie cât şi  în poligonul de la Smârdan, lângă Galaţi, în unităţi ale vânătorilor de munte, la activităţile organizate la nivelul forţelor navale şi aeriene. Nu mai departe de luna viitoare, aproximativ 150 de militari britanici vor participa la exerciţiul multinaţional Sarmis 16/Carphatian Express 16, alături de peste 1.000 de militari români, americani şi din Republica Moldova.

“Este încă o dovadă în plus că la nivelul conducerii strategice există o preocupare pentru identificarea soluțiilor privind creșterea interoperabilității și de eficientizare a comenzii și cntrolului la toate nivelurile. Centrul de instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre „Getica” combină posibilitatea executării antrenamentelor în teren la nivel întrunit, cu utilizarea tehnologiilor de simulare reală, constructivă, virtuală şi  integrată şi realizarea unui mediu operaţional apropiat de realitatea câmpului de luptă”, a precizat generalul Ciucă, la finalul vizitei.

”Aş vrea să transmit salutările Marii Britanii Armatei României pentru implicarea acesteia de-a lungul anilor într-un mod excepţional în zonele de conflict, în special în Teatrul de Operaţii din Afganistan. Mă aflu aici atât în calitate de șef al Apărării al Marii Britanii, dar și de lider militar al unei ţări membre NATO. Vorbind din punct de vedere al calităţii de lider al Armatei Marii Britanii, pot să spun că sunt foarte încântat de nivelul actual de cooperare bilaterală al forţelor armate ale celor două ţări. În toate mediile operaţionale (terestru, maritim, aerian), stadiul actual al relaţiilor de cooperare este unul semnificativ, şi doresc nu numai să menţinem acest nivel, dar să îl şi îmbunătăţim în viitor. Trebuie să amintim faptul că trăim vremuri interesante, periculoase şi este cu atât mai important cu cât vorbim şi de Summitul NATO de la Varşovia, Summit ce va avea loc peste câteva luni. Alianța Nord-Atlantică este preocupată de interesele şi îngrijorările membrilor săi, iar în termeni de reasigurare a membrilor Alianței, efectele acestui Summit vor fi cele aşteptate de toţi. În final vreau să îi adresez încă o dată mulţumirile mele generalului Ciucă pentru contribuţia Forţelor Armate Române în Afganistan”, a declarat, la finalul vizitei, generalul Sir Nicholas Houghton.

În cadrul programului oficial la sediul MApN, generalul Sir Nicholas Houghton a fost primit şi de secretarul de Stat pentru politica de apărare şi planificare, Ştefan Alexandru Tinca. – PROMPT MEDIA

foto:mapn.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.