Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Reuniunea directorilor politici din ministerele Apărării ale statelor membre ale NATO

București: Reuniunea directorilor politici din ministerele Apărării ale statelor membre ale NATO

DISTRIBUIȚI

membri NATO şi UE143869 – 25042016 – În zilele de 25 și 26 aprilie va avea loc, la Bucureşti, Reuniunea directorilor politici din ministerele aliate ale apărării. În cadrul sesiunilor de lucru ale reuniunii, directorii politici din statele membre ale Alianței și reprezentanţii NATO şi ai UE, alături de adjunctul Secretarului General al NATO, ambasadorul Alexander Vershbow- care şi co-prezidează lucrările – vor dezbate atât evoluţiile recente ale contextului regional de securitate, precum şi pregătirea agendei de apărare în pespectiva Summit-ului Alianței Nord-Atlantice de la Varşovia. De asemenea, va fi abordat şi subiectul referitor la cooperarea NATO-UE în vederea contracarării și sporirii rezilienţei în fața amenințărilor hibride.

Din punct de vedere al calendarului activităților aliate, această Reuniune reprezintă ultima întâlnire de acest gen înaintea Summit-ului de la Varşovia, care va avea loc în zilele de pe 8 și 9 iulie. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.