Acasă Social București: Precizări privind procedurile de recunoaştere şi echivalare a diplomelor de studii...

București: Precizări privind procedurile de recunoaştere şi echivalare a diplomelor de studii obţinute în străinătate

DISTRIBUIȚI

– 143598 – 11042016 – Având în vedere scrisoarea deschisă adresată de Universitatea din Bucureşti în legătură cu procedurile aplicate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED) pentru echivalarea diplomelor de studii obţinute în străinătate, CNRED face următoarele precizări:

Facilitarea mobilităţii academice şi profesionale reprezintă un deziderat în spaţiul european al învăţământului superior, urmărit la nivel naţional atât de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, cât şi de instituţiile de învăţământ superior. Declaraţia de la Bologna – cu titlu de recomandare şi fără valoarea juridică a unei norme obligatorii la nivel european – nu prevede ”echivalenţa diplomelor emise în statele UE şi SEE”, însă CNRED aplică încă din anul 2008 procedura recunoaşterii automate a diplomelor obţinute în UE şi SEE.

După cum se cunoaşte, procedurile de recunoaştere a diplomelor obţinute în străinătate sunt într-o permanentă actualizare, prin raportare la legislaţia naţională şi bunele practici şi recomandări internaţionale.

Fiecare solicitare pentru recunoaşterea diplomelor obţinute în străinătate este depusă direct la registratura ministerului sau transmisă prin poştă, în ambele cazuri fiind înregistrată cu număr unic.

În ceea ce priveşte necesitatea autentificării actelor de studii şi a furnizării de traduceri legalizate în procedura de recunoaştere, precizăm că aceste cerinţe sunt conforme atât cu normele internaţionale, cât şi cu cele naţionale. Autentificarea actelor de studii, prevăzută în Convenţia de la Haga, ”garantează recunoaşterea oficială prin lege” şi evită, în consecinţă, circulaţia şi uzul unor acte de studii falsificate. Traducerile legalizate pot fi efectuate în ţară sau străinătate, la orice furnizor autorizat de astfel de servicii.

CNRED aplică termenul general de soluţionare a unei solicitări de maximum 30 de zile, în practică acest termen fiind redus considerabil. Termenul de 90 de zile este generat de faptul că diplomele de doctor din state non-membre UE sau, în anumite cazuri, din state membre UE sunt recunoscute de către CNRED în urma evaluării efectuate de specialişti din mediul universitar, în comisiile de specialitate din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). Evaluarea CNATDCU provoacă întârzieri în soluţionarea solicitărilor de recunoaştere, având în vedere ritmul de întrunire a comisiilor la intervale neregulate de timp, precum şi aplicarea unor cerinţe şi proceduri diferite faţă de cele aplicate de CNRED în procedura de recunoaştere automată.

Cu privire la întârzierile în procesul de înscriere la studii a cetăţenilor UE şi SEE, acestea sunt cauzate şi de modul de gestionare şi respectare de către universităţi a unui calendar adecvat în aplicarea procedurilor de selecţie/admitere şi înscriere. Gestionarea defectuoasă a acestui calendar determină, de cele mai multe ori, percepţia eronată că CNRED ”blochează accesul la înscrierea la studii sau concursuri”.

În concluzie, analizând inadvertenţele constatate în procesul de înscriere la studii a studenţilor europeni şi în respectarea normelor privind parcursul universitar şi completarea actelor de studii corespunzătoare, cu impact negativ la nivel naţional şi internaţional, Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor consideră că recunoaşterea actelor de studii trebuie să fie realizată în continuare de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în baza atribuţiilor proprii. PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.