143435 – 01042016 – Poliţia de Frontieră Română demarează procedura de reîncadrare de personal, începând cu 1 aprilie, în vederea completării deficitului existent la nivelul instituţiei. Astfel, vor fi organizate concursuri pentru ocuparea a 350 posturi vacante de agenţi de poliţie de frontieră, repartizate la nivelul tuturor structurilor teritoriale de la frontiera României (terestră, aeriană şi maritimă).
Sursa de recrutare pentru concursuri este formata din persoanele care au avut calitatea de agent de politie si pot fi reîncadrate, în conformitate cu prevederile art. 9, alin.2 din Legea 360/2002 din Statutul Poliţistului cu modificările şi completările ulterioare, după încetarea raporturilor de serviciu din diferite motive (la cerere, prin demisie, numirea într-o altă funcţie publică, pierderea capacităţii temporare de muncă sau în urma reorganizărilor instituţionale) şi care au studii corespunzătoare cerinţelor postului, respectiv îndeplinesc condiţiile legale.
Posturile scoase la concurs sunt repartizate în structurile operative, la nivelul compartimentelor ture de serviciu ale Sectoarelor Poliţiei de Frontieră şi Punctelor de Trecere Aeroportuare, în urma unei analize privind necesarul fiecărei structuri în funcţie de specificul infracţionalităţii transfrontaliere al zonei respetive, 75% dintre acestea fiind la frontiera externă a Uniunii Europene.
Încadrarea se va face în urma susţinerii unui concurs, emiterea anunţurilor fiind realizată de către fiecare structură beneficiară, conform prevederilor legale. – PROMPT MEDIA