143748 – 19042016 – Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări au desfăşurat, în seara zilei de 18 aprilie a.c., mai multe acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, în municipiul Bucureşti, ocazie cu care au fost depistate, în situaţii ilegale, cinci persoane, cu vârste cuprinse între 27 şi 55 de ani, trei din Irak şi câte una din Iran şi Liban.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că cetăţenii irakieni au intrat legal în România în baza unor vize, iar la expirarea dreptului de şedere nu au părăsit teritoriul ţării noastre. Având în vedere cele constatate poliţiştii de la Imigrări au emis pe numele lor decizii de returnare prin care sunt obligaţi să părăsească ţara în termen de 15 zile.
Celelalte două persoane, întrucât sunt membri de familie ai unui cetăţean român, au fost îndrumate să depună la sediul Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, documentele necesare în vederea reglementării dreptului de şedere, în scop de reîntregirea familiei. Poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare de 1.200 de lei. – PROMPT MEDIA
foto:facebook