143434 – 01042016 – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis punerea în libertate a lui Aurelian Mihăilă, fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, urmând ca acesta să fie cercetat în libertate sub control judiciar, în dosarul în care este pus sub acuzare şi deputatul Sebastian Ghiţă. Pe durata controlului judiciar (60 de zile), Aurelian Mihăilă nu are voie să comunice, direct sau indirect, cu co-inculpaţii Sebastian Ghiţă, Liviu Mihail Tudose, Viorel Dosaru şi Constantin Ispas, precum şi cu martorii Mihail Emanuel Saghel, Leonard Georgescu, Mircea Negulescu, Dragoş Pătraru, Mihail Lucian Bălănescu şi Răzvan Alexe.
În vara anului 2013, Aurelian Mihăilă, în calitate de procuror general adjunct al PCA Ploieşti, a permis ofiţerului de poliţie Constantin Ispas accesul la informaţii ce nu erau destinate publicităţii din acelaşi dosar al PCA, în scopul obţinerii unui folos necuvenit pentru Ispas care, intrând în posesia informaţiilor printr-un demers nelegal al procurorului general adjunct, a folosit ilegal datele obţinute, urmărind accederea în funcţii de conducere în cadrul MAI. Mihăilă mai este acuzat şi că în vara anului 2014, în calitatea deţinută, a ticluit probe nereale, fiind vorba despre o plângere formulată în numele unei persoane împotriva unui alt procuror din aceeaşi unitate de parchet, sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de fals în declaraţii. Plângerea respectivă, nedatată şi nesemnată, a fost ulterior înmânată unui ofiţer cu funcţie de conducere în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, pentru a fi valorificată.
În acelaşi dosar, instanţa supremă a decis ca fostul subsecretar de stat în MAI, Viorel Dosaru, fostul procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Liviu Tudose, şi fostul şef al DGA Prahova Constantin Ispas să rămână în arest preventiv. Decizia este definitivă. – PROMPT MEDIA
foto:romaniatv.net