143531 – 07042016 – În cadrul conferinţei de presă cu tema “Avuţia naţională a României”, deputatul Andreea Paul a expus atenţiei mass-media trei teme care cuprind şi exprimă avuţia naţională.
În deschiderea conferinţei de presă, deputatul PNL a reclamat inexistenţa unui evaluări naţionale a bogăţiei naţionale de către INS și a anunțat că a depus mai multe interpelări parlamentare pe această temă. Liberala a evidenţiat, astfel, că, în baza răspunsurilor primite, ministerele nu ştiu sau spun că nu ţine de atribuţiile lor să facă evaluări în acest sens: ”În răspunsul pe care l-am primit de la Ministerul Finanţelor Publice şi de la INS se recunoaşte că ultima evaluare oficială a avuţiei naţionale din România datează din 1990, fiind publicată în raportul anual al INS din 1991. La vremea aceea, bogăţia naţională se ridica la aproape 4.000 de miliarde de lei vechi. De atunci, nimeni nu ştie cu exactitate care este soldul contului patrimoniului naţional, cu activele financiare şi nefinanciare. În efortul meu de a afla de ce nimeni nu este interesat şi de ce PSD a cerut derogare de la Eurostat pentru perioada 1995-2017, am aflat că nu există voinţă şi, citez, capacitate pentru a estima aceste active financiare şi nefinanciare, această bogăţie economico-socială a României”.
Parlamentarul PNL consideră că este necesar să se evalueze această avuţie naţională. Conform derogării, în anul 2020 se va începe raportarea, dar actualul Guvern are datoria să identifice această avuţie naţională, astfel încât furtul la nivel naţional să fie stopat. “PNL cere Guvernului tehnocrat să purceadă la evaluarea avuţiei naţionale. Conform derogării pe care România a primit-o de la Eurostat, noi vom avea obligaţia să raportăm către statistica europeană abia în anul 2020. Nu cred că este timp de zăbavă. Necunoaşterea avuţiei naţionale deschide supapa furtului şi a necunoaşterii dimensiunii furtului din economia românească”, a precizat Andreea Paul.
Al doilea punct al conferinţei deputatului PNL l-a constituit solicitarea acesteia, în calitate de secretar al Comisiei de buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, privind audierea parlamentară a reprezentanților Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, precum şi ai ANAF, în legătură cu acţiunile naţionale care se impun în urma dezvăluirilor din «Dosarele Panama». În opinia sa, aceste două instituţii sunt direct responsabile pentru monitorizarea tranzacţiilor financiare suspecte şi fiscale: “În România, nu avem dosare mari depistate în această zonă”.
Al treilea subiect al conferinţei de presă susţinută de deputata PNL Andreea Paul s-a referit la “cea mai importantă avuţie naţională, copiii”. În acest scop, astăzi, a fost depus un proiect de lege pentru înfiinţarea instituţiei Avocatului Copilului, într-o abordare transpartinică în care semnatare sunt opt doamne parlamentare reprezentative pentru toate partidele politice. Trebuie menționat că acest proiect a integrat propunerile venite din partea societăţii civile de profil. Potrivit proiectului, Avocatul Copilului are următoarele atribuţii: este investit cu abilitatea de a promova şi proteja drepturile copilului; supraveghează monitorizarea respectării drepturilor copilului; contribuie la consolidarea participării copiilor la deciziile publice care îi vizează; publică un raport public anual; promovează şi respectă Rezoluţia nr. 54/1992 a Comisiei ONU a Drepturilor Omului, intitulată Principiile referitoare la statutul instituţiilor naţionale („Principiile de la Paris”); investighează şi soluţionează plângerile individuale şi de grup, făcute de către copii sau orice altă persoană care sesizează încălcări ale drepturilor copilului – în acest sens trebuie să citeze martori, să interogheze, să aibă acces la documente relevante; asigură consolidarea participării copiilor la luarea deciziilor care îi privesc şi asigură ascultarea copiilor. – PROMPT MEDIA