143924 – 27042016 – Ministerul Apărării Naţionale organizează joi, 28 aprilie, ceremonii militare și religioase dedicate ”Zilei Veteranilor de Război” în toate marile garnizoane din ţară și la monumentele și operele comemorative din Cehia, Republica Moldova, Federația Rusă, Slovacia și Ungaria. În București, activitatea va avea loc, de la ora 9.00, la Monumentul Eroilor Patriei, din fața Universității Naționale de Apărare ”Carol I”, în prezența ministrului apărării naționale, Mihnea Motoc.
Manifestările dedicate Zilei veteranilor de război vor continua și în luna mai. Astfel, Filarmonica „George Enescu” şi Operele Naţionale Române din Cluj- Napoca, Iaşi şi Timişoara vor dedica spectacole sau concerte veteranilor din cel de-Al Doilea Război Mondial. Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, sub bagheta dirijorului Christian Badea, având-o ca solistă pe Ekaterina Mecetina, va susține concertul pe 5 mai, de la ora 19.00, în program figurând lucrările lui Piotr Ilici Ceaikovski – Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră, şi Serghei Prokofiev – Simfonia nr. 5. Opera Naţională Română din Cluj-Napoca va dedica veteranilor spectacolul din data de 6 mai, de la ora 18.30 – ”Lacul lebedelor”, de Piotr Ilici Ceaikovski, cea din Iaşi va dedica spectacolul din data de 8 mai, de la ora 18.30 – ”Don Quijote”, de Ludwig Minkus, iar Opera Naţională Română din Timişoara va susține, pentru veterani, spectacolul din data de 25 mai, de la ora 19.00 – ”Rigoletto”, de Giuseppe Verdi. La aceste spectacole şi concerte vor fi invitaţi veterani din cel de-Al Doilea Război Mondial, precum şi militari veterani care au participat la acţiuni militare în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak şi Balcanii de Vest.
În seria activităților dedicate ”Zilei veteranilor de război” se înscrie și Crosul „VeteRUN – Cupa Steaua”, care va avea loc duminică, 8 mai, de la ora 11.00, în zona Parcului Herăstrău.
La 29 aprilie se sărbătoreşte, în fiecare an, ”Ziua Veteranilor de Război”, instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/2007. În toate garnizoanele din ţară au loc ceremonii militare şi religioase de depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele dedicate eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, adunări solemne ale asociaţiilor de veterani de război, spectacole şi expoziţii cu tematică adecvată, activităţi de îngrijire a monumentelor şi a cimitirelor eroilor.
În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (circa 92.000 de militari decedaţi). În prezent, mai sunt în viaţă în jur de 15.000 de veterani de război, circa 500 de văduve de război şi aproximativ 86.000 de văduve de veterani de război. – PROMPT MEDIA