Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Următorul pas – prioritizarea investițiilor

Următorul pas – prioritizarea investițiilor

DISTRIBUIȚI

anca-paliu-dragu142960– 09032016 – Ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, a susținut în cadrul reuniunii Consiliului ECOFIN de la Bruxelles, din 8 martie, angajamentul României de a implementa măsurile necesare indicate de Comisia Europeană în raportul de țară. A apreciat faptul că documentul subliniază creșterea economică semnificativă și cadrul macroeconomic stabil.

„Ne vom concentra în perioada următoare asupra accelerării investițiilor și a reformelor structurale, priorități recunoscute și în raportul de țară. Am promovat pachetul de legi privind achizițiile publice, am demarat procesul de prioritizare a investițiilor și de realizare a cadrului legislativ și operațional pentru implementarea unor poiecte prin parteneriat public – privat”, a declarat Ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

Alte teme abordate în cadrul ECOFIN au fost: propunerea de modificare a Directivei 16/2011 privind schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul impozitării, stadiul implementării Uniunii Bancare, viitorul Codului de Conduită (impozitarea afacerilor), ca răspuns la discuțiile din cadrul reuniunii G20 miniștrilor de finanțe și a guvernatorilor băncilor centrale din 26-27 februarie 2016.

În cadrul vizitei la Bruxelles, Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, a avut întâlniri cu Jyrki KATAINEN, vice-președinte al Comisiei Europene și cu Pierre Moscovici, comisar european. Aceasta le-a prezentat stadiul reformelor și datele bugetare aferente lui 2015 și din prima luna a anului. A subliniat creșterea veniturilor cu 11.1% în ianuarie și, în particular, colectarea extrem de bună a taxei pe profit și a TVA, cu 48%, respectiv, 17% mai mari față de ianuarie 2015. Ministrul Finanțelor a declarat că se așteaptă la rezultate pozitive și în februarie, cu o creștere a colectării taxelor și impozitelor principale. – PROMPT MEDIA

foto:mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.