EDITORIAL SORIN ROSCA STANESCU
142959 – 09032016 – Analistul Tiberiu Iacob de la Inpolitics surprinde şi comentează o informaţie bombă, lansată pe piaţă de Monica Macovei. Şi anume că Serviciul Român de Informaţii ar fi cheltuit, din bugetul public, un miliard de euro pentru a-şi pune la punct uriaşul dispozitiv de interceptări. Unde lucrează peste o mie de specialişti. Iar decizia Curţii Constituţionale ar arunca în aer această investiţie. Monica Macovei deplânge decizia CCR. Iar Tiberiu Iacob se miră. De mărimea investiţiei. Care nu se potriveşte deloc unei ţări, penultima sau ultima din UE. Această medalie are însă două feţe. Nu doar una.
Opinia publică din România – mă refer, desigur, la oamenii suficient de bine informaţi – ştie că bugetul Serviciului Român de Informaţii a crescut an de an. O creştere exponenţială. Care a făcut ca acest buget să fie disproporţionat în raport cu toate celelalte bugete ale instituţiilor acestui stat. Şi doar cu titlu de exemplu, sunt silit să repet că bugetul SRI este de şase ori mai mare decât cel al SIE. Deci, în politica României, spionajul intern, respectiv prezumtivii duşmani din interiorul ţării, sunt de şase ori mai periculoşi decât duşmanii externi. Este o situaţie pe dos faţă de oricare al stat din Uniunea Europeană. Cred că repet a cincea oară. În Franţa şi în Germania, spionajul extern are un buget dublu decât spionajul intern.
Acum, iată, avem şi o posibilă explicaţie. În mod neconstituţional, Serviciul Român de Informaţii a devenit un instrument de cercetare penală. Deşi Constituţia nu prevede acest lucru, SRI participă la cercetările penale. Pe tot spectrul. SRI nu se ocupă doar de spionaj. Sau de terorism. Sau de alte tipuri de ameninţări majore aduse siguranţei statului. Şi nici nu se ocupă doar de marea corupţie. SRI interceptează tot ce mişcă. Este mai tare decât a fost vreodată Direcţia a V-a a Securităţii. Şi, ca atare, SRI a trebuit să-şi dezvolte un uriaş aparat destinat interceptărilor telefonice sau ambientale sau de orice altă natură. Inclusiv electronică. Şi traducerii acestora. Iar Curtea Constituţională a decis că aceste operaţiuni sunt doar apanajul acelor instituţii ale statului care, conform legii fundamentale, se ocupă de urmărirea penală.
Doamna Monica Macovei, care pe lângă alte multe păcate care au costat enorm România, care au afectat în mod grav sistemul democratic, a fost unul dintre artizanii, cu sprijinul lui Traian Băsescu şi punându-l la vârf pe Cătălin Predoiu, celor patru coduri, care au fost trecute prin asumarea răspunderii şi cuprind enorm de multe erori constituţionale, vine acum şi se miră de o decizie cât se poate de logică a Curţi Constituţionale.
Şi se miră degeaba. Dacă SRI, pe bani publici, a construit un aparat imens de specialişti în interceptări de tot felul şi de translatori şi s-a dotat cu cea mai performantă aparatură din lume, iar Curtea Constituţională îi limitează zona de operaţii, asta nu înseamnă, nicidecum, că banii se pierd. Aşa cum revoltător de mincinos se intrigă europarlamentarul Monica Macovei. Această investiţie nu zboară pe horn. Nicidecum. Poate urma o simplă operaţie de chirurgie financiară. Sau instituţională. Pur şi simplu aparatura şi personalul pot fi transferate către o instituţie autonomă. Aşa ar fi cel mai bine. Şi cel mai rău, dar, totuşi, o soluţie, ar fi să fie transferate la DNA. În acest fel, Direcţia Naţională Anticorupţie, iar în prima ipoteza şi DIICOT-ul pot obţine performanţe la vârf, fără a mai apela la serviciile SRI şi fără ca din bugetul statului să fie nevoie de alocări de noi fonduri.
Poate că se gândeşte cineva la faptul cât se poate de real că respectiva infrastructură funcţionează în nişte spaţii. Şi dacă nu punem carul înaintea boilor şi punem boii înaintea carului, eu nu cred că trebuie să alocăm noi spaţii DNA sau unei structuri independente pentru serviciul de multiple interceptări. Pur şi simplu, DNA sau o instituţie independentă ar putea prelua, la cheie, spaţiile existente. Cu aparatură şi personal.
Ar mai rămâne de rezolvat o singură problema. Care este mai importantă şi mai gravă decât semnalele de alarmă ale Monicăi Macovei. Şi anume că această uriaşă infrastructură materială şi umană să nu conducă la un efect pervers. Cu care, din păcate, ne-am obişnuit în România. Adică, să constatăm, după un timp, că pe bani public sunt culese informaţii în interesul luptei anticorupţie şi a combaterii oricărei forme de infracţionalitate, iar pe cealaltă parte, asemenea informaţii să se privatizeze. Adică, să fie vândute în beneficiul, mai întâi, a unor lucrători din “aparat” şi, apoi, chiar a unor privaţi. Din lumea interlopă.
Acesta este motivul pentru care cred că, totuşi, mai devreme sau mai târziu, instituţiile statului de drept din România se vor maturiza şi vor recurge, în materie de interceptări de tot felul, la un serviciu total independent şi puternic controlat.
Aşa că, miliardul cheltuit, la care se mai adaugă şi, nu ştiu cât, dar enorm, cât a cheltuit DNA pentru propriul serviciu de interceptări nu ar trebui să ne neliniştească.
