143184 – 22032016 – Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) consider că licitația pentru transportul public la Bârlad ridică semne de întrebare. ”Încă din decembrie FORT a sesizat problemele licitației de la Bârlad, la fel cum a întreprins și la Iași, unde firma “de casă” a fost avantajată de Consiliul Local Iași și v-a semnala orice problemă apărută la nivelul administrațiilor locale din țară”, se arată într-un comunicat al organizației.
Potrivit transportatorilor, organizarea licitației a fost atipică, lucru care indică favorizarea unei anumite firme. FORT atrage atenția că licitația nu a fost anunțată public cu un an înainte, caietul de sarcini nu a fost făcut în termenii legali împiedicând și alți transportatori să particope la licitație, unele condiții din caietul de sarcini par a fi cu dedicație, nu există la bază un studiu de mobilitate, iar licitația încalcă prevederile legale în materie din Legea 51 și Legea 92.
Reprezentanții FORT mai susțin că au indicia care îi conduc la concluzia că licitația ar fi fost amânată pentru a se ajunge la negocierea directă cu o anumită firmă.
”FORT nu dorește să favorizeze pe nimeni, ci insistă pe aplicarea corectă a legii, evitând situația ca orașul Bârlad să rămână fără transport local în cazul în care instanța ar decide ulterior că licitația a fost fraudat”, se mai arată în comunicat. – PROMPT MEDIA