143236 – 23032016 – Marți, 22 martie a.c., ca urmare a sesizării unui polițist din cadrul IPJ Timiș privind oferirea unei sume de bani cu titlu de mită, un cetățean a fost prins în flagrant-delict în timp ce oferea suma de 100 euro și 100 lei pentru a nu-i fi reținut permisul de conducere.
Astfel, un agent de poliție din cadrul Poliţiei Sânicolau Mare, a depus denunţ prin care a sesizat faptul că, la 20 martie, în timp ce îşi desfăşura activitatea de serviciu, a depistat în trafic un tânăr de 23 ani care conducea autoturismul personal, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Cu această ocazie şi ulterior, tânărul i-a oferit în mod repetat polițistului o sumă neprecizată, pentru a nu lua măsurile legale în cauză şi a nu-i reţine permisul de conducere.
În baza denunţului formulat, ofiţerii S.J.A. Timiş sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş şi cu sprijinul tehnic al D.G.A au realizat prinderea în flagrant-delict a mituitorului. – PROMPT MEDIA