143181 – 22032016 – Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică din Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, sprijiniţi de luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale, efectuează două percheziţii la domiciliile unor persoane din oraşul Băicoi bănuite de furt calificat, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Prahova.
Din cercetări a rezultat că persoanele în cauză, începând cu luna septembrie a anului trecut, ar fi sustras produse petroliere din instalaţiile unei societăţi de profil din localitate. Trei persoane vor fi aduse la audieri. – PROMPT MEDIA