Retragerea armatelor Federaţiei Ruse din Siria este parte a unei înţelegeri. De tip geopolitic. Între cine şi cine? Răspunsul corect la această întrebare ar trebui să pună în mişcare laboratoarele de inteligenţă din România. Dacă acestea există cumva. Pentru că preţul retragerii din Siria s-ar putea să ne coste.
Grosul armatelor Federaţiei Ruse, terestre, navale şi aeriene, s-a retras din Siria. În mod oficial. Sub pretextul, tot oficial, că şi-au îndeplinit obiectivul. I-au zdrobit pe rebeli, adică pe adversarii lui Bashar al-Assad, care fuseseră finanţaţi de Occident, au consolidat regimul de mână forte şi au aplicat şi câteva lovituri, în mod demonstrativ, Statului Islamic.
Să nu ne amăgim însă! Ruşii sunt, în continuare, pe teren. Ca dovadă, chiar zilele trecute, cel puţin un membru al trupelor de comando a fost ucis. În mod spectaculos. El opera pe teren încercând să indice aviaţiei ruse poziţiile teroriştilor. Şi a fost încercuit. A căzut într-o ambuscadă. Nu a ezitat însă să anunţe poziţia în care se afla. Şi a venit racheta ucigaşă. Pentru el, dar şi pentru trupele Statului Islamic. Un erou.
Dar dincolo de acest detaliu, care, să recunoaştem, are o doză de senzaţionalism, totuşi, grosul armatelor Federaţiei Ruse s-a retras. Dar nu în cazărmi. Aceste formaţiuni, bine exersate, care şi-au scos la vedere, într-o veritabilă paradă de război, ultimele arme, extrem de sofisticate, vor fi redirecţionate. Unde?
Analiştii din lumea întreagă, mă refer, desigur, la marele centre de analiză, încearcă să răspundă la o întrebare extrem de importantă. Şi anume, de ce s-au retras, totuşi, ruşii din Siria? Nu le stă în obicei să părăsească un spaţiu geografic după ce au reputat o serie de succese militare. Dimpotrivă. Întreaga istorie a Imperiului a dovedit faptul că ruşii,acolo unde au pus piciorul o dată, fac tot ce se poate să şi rămână. Iar dacă sunt siliţi să plece, se întorc. Mai devreme sau mai târziu. Dar din Siria nu i-a silit nimeni să plece pe ruşi. Sancţiunile economice şi de altă natură aplicate de Occident Federaţiei Ruse nu au drept cauza războiul din Siria. Ci agresiunea din Ucraina. Şi anexarea Crimeei. Şi atunci, iată cât de firească este întrebarea: în ce circumstanţe s-au retras, totuşi, ruşii din Siria?
Iar concluzia este una singură. Retragerea este parte a unei înţelegeri. Lasă liber terenul din Siria, fără a-l abandona pe dictatorul Bashar al-Assad, cu condiţia de a avea, în viitor, mână liberă în Ucraina. În ce sens?
În sensul că anexarea Crimeei rămâne bătută în cuie. Iar Rusia nu va mai fi sancţionată. Sancţiunile se ridică. Vom vedea când şi cum. Probabil că la mijlocul acestui an.
Ruşii renunţă la Donbas. Dar nu oricum. Donbas-ul va deveni una dintre regiunile federalizate ale Ucrainei. Deci, Ucraina însăşi se federalizează. Fix cum a vrut, de la bun început, Vladimir Putin. Şi ce semnificaţie are asta?
Federalizarea Ucrainei o scoate, pentru mult timp, din orice proiect privind aderarea acestui stat la Uniunea Europeană sau la NATO. Pentru Moscova, cordonul de siguranţă s-a mutat în Ucraina şi a funcţionat.
Dar Vladimir Putin, câştigător pe toată linia în bătăliile strategice din ultimii câţiva ani, nu se mulţumeşte doar cu federalizarea Ucrainei. Cu scoaterea acestui stat din ecuaţia europeană şi din NATO. Vladimir Putin face o mişcare în plus. Sau cel puţin o gândeşte. Iar aceasta vizează România.
Există, după cum se ştie, o veche dispută vizând Republica Moldova. Iniţial, înainte de căderea zidului Berlinului, a existat o înţelegere între cele două supraputeri mondiale, Rusia şi Statele Unite, conform căreia România urma să rămână între şine. Adică, nici în Pactul de la Varşovia, care urma să se desfiinţeze, dar nici în NATO. Şi, în orice caz, nu în Uniunea Europeană. Din varii motive, asupra cărora nu insist acum, această parte a înţelegerii nu a fost respectată. România este, bătută în cuie, şi în UE şi în NATO. Şi, mai mult decât atât. A devenit cel mai importantă aliat din zonă al Statelor Unite. În aceste condiţii, Putin, moştenitorul unei scheme nu tocmai favorabile Rusiei pe tabla de şah, s-a reorientat. În ce direcţie? În direcţia Republicii Moldova.
Şi Republica Moldova este proiectată să intre în Uniunea Europeană, apoi în NATO şi, în final, eventual să se reunească cu România. Putin vrea să facă imposibil acest proiect. Pe bună dreptate, din perspectiva intereselor vitale ale Federaţiei Ruse. Aşa se face că nu este deloc exclus ca parte a înţelegerii, care a condus la retragerea Federaţiei Ruse din Siria, să fie şi acest ”detaliu” pentru Marele Licurici. Adică, pentru SUA. Sacrificarea Republicii Moldova. Care, la rândul ei, pe schema Ucrainei ar urma să se federalizeze. Cu cine? Cu Transnistria! Ceea ce ar face imposibil, pe viitor, ca Republica Moldova să mai ajungă în Uniunea Europeană sau în NATO.
Marele joc de şah se relansează. De astă dată, nu atât sub semnul tancurilor, rachetelor şi trupelor de comando. Ci, printr-un subtil joc strategic.