Acasă Sud-Est Galati Galați: Oprit din drumul ilegal spre Elveţia

Galați: Oprit din drumul ilegal spre Elveţia

DISTRIBUIȚI

 politia de frontiera143066 – 15032016 – Poliţiştii de frontieră gălăţeni au depistat un cetăţean din Sri Lanka care a încercat să treacă ilegal frontiera din Republica Moldova în Romania, cu intenţia declarată de a ajunge în Elveţia la o rudă. Bărbatul a fost predat autorităţilor de frontieră ale statului vecin, conform acordului încheiat între România şi Republica Moldova.

În data de 13 martie a.c., în jurul orelor 19.00, pe timpul unei misiuni specifice de supraveghere, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oancea, judeţul Galaţi, au depistat, la malul românesc al râului Prut, pe direcţia localităţii de frontieră Rogojeni, o persoană de sex masculin, de origine afro-asiatică, care nu îşi justifica prezenţa în zonă. S-a procedat la legitimarea persoanei, ocazie cu care s-a constatat că aceasta nu vorbea limba română, fapt pentru care a fost condusă la sediul Sectorului P.F., în vederea stabilirii identităţii şi efectuării cercetărilor.

Din verificările efectuate, s-a stabilit că barbatul este cetăţean din Sri Lanka, în vârstă de 32 ani, care a declarat că a încercat să treacă ilegal frontiera de stat dintre Republica Moldova şi Romania, cu intenţia de a ajunge în Elveţia, la o rudă. Acesta a declarat că a trecut râul Prut cu ajutorul unei bărci pneumatice, pe care ulterior a abandonat-o. La cercetarea zonei, a fost descoperită la malul apei barca pneumatică.

Poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria persoanei în cauză, căreia i-au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Conform acordului încheiat între România şi Republica Moldova, bărbatul a fost predat autorităţilor de frontieră ale statului vecin, pentru continuarea cercetărilor. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.