142965 – 10032016 – Deputații din Parlamentul European solicită informații suplimentare în legătură cu acordul dintre Uniunea Europeană și Turcia și conformitatea acestuia cu legile internaționale.
Miercuri, deputații din Parlamentul European au solicitat informații suplimentare în legătură cu acordul încheiat de către liderii europeni cu Turcia, ce vizează administrarea fluxurilor de refugiați și migranți. Deputații au subliniat importanța respectării legislației internaționale privind cererile de azil. În dezbaterea din plen, la care au participat şi reprezentanţi ai Consiliului și Comisiei, majoritatea liderilor grupurilor politice au subliniat nevoia realizării unei distincţii între situația refugiaților şi programul liberalizării vizelor sau aderareaTurciei la Uniunea Europeană.
Schimbările privind regulamentul acordării vizelor presupun transferul țării în cauză de pe o anexă a Regulamentului 539/01 pe alta (modificările de acest tip se realizează prin co-decizie între Parlament și Consiliu). Miliardul de euro din bugetul UE pe care Comisia l-a promis pentru facilitățile oferite de Turcia refugiaților, precum și orice alte fonduri suplimentare de la UE, vor fi negociate și aprobate de Parlament conform procedurii bugetare.
În cadrul discuțiilor cu ministrul olandez reprezentând al Consiliului, Jeanine Hennis-Plasschaert și vicepreședintele Comisiei, Vladis Dombrovskis s-a abordat şi subiectul libertății presei din Turcia, în contextul închiderii ziarului Zaman de către autoritățile turceși situaţia minorității kurde. De asemenea, s-au purtat discuții pe tema pregătirilor pentru următorul Consiliu European din 17-18 martie. – PROMPT MEDIA
foto:caleaeuropeana.ro