– 143304 – 28032016 – În faţa oricărui eveniment nefericit care loveşte Europa, guvernele statelor membre şi oficialii Uniunii Europene fac apel la o mai bună cooperare între ţări pentru a evita situaţiile similare. Răspunsul dat în urma atentatelor de la Bruxelles din 22 martie nu a fost cu nimic diferit. Imediat după producerea atacurilor, guvernele Germaniei, Italiei şi Franţei, alături de membri ai Comisiei Europene au cerut un răspuns global la ameninţarea teroristă. Preşedintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, a propus chiar înfiinţarea unei ”uniuni de securitate”, pentru a putea combate terorismul la nivel continental. Într-o întâlnire care a avut loc pe 24 martie, cei din Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne au subliniat importanţa schimbului de informaţii între statele membre, ca fiind o cale de luptă împotriva terorismului. Totuşi, UE nu reuşeşte să aibă o reţea de securitate comună, iar schimbul de informaţii între statele membre este deficitar, arată o analiză Stratfor, citată de gandul.info.
La bază, Uniunea Europeană are deja stucruri continentale de securitate. Europol, de exemplu, se ocupă de combaterea crimei organizate şi studiază problemele legate de criminalitate, în timp ce Frontex reuşeşte să menţină cooperarea între paza de coastă a ţărilor pentru a asigura securitatea tuturor celorlaltor graniţe ale Uniunii. La rândul său, Eurojust coordonează investigaţiile şi procesele desfăşurate pe teritoriul Uniunii, ocupându-se în special de cele legate de infracţiuni transnaţionale. Deoarece sarcinile lor sunt mai degrabă de natură logistică, având ca scop coordonarea eforturilor şi resurselor la nivelul fiecărui stat, aceste organisme au foarte puţini oameni şi echipamente proprii, arată Stratfor.
Uniunea Europeană întâmpină obstacole în ceea ce priveşte stabilirea unei reţele de securitate unice. Acest lucru are ca principală cauză diferenţele care intervin în cazul celor 28 de state în ceea ce priveşte priorităţile, resursele şi nivelul de expertiză în cazul terorismului şi crimelor la nivel mondial. Ţările mari, cum ar fi Franţa, Marea Britanie şi Germania, au experienţă în ceea ce priveşte lupta antiteroristă şi dispun şi de resursele materiale pentru a-şi permite menţinerea unor dispozitive şi organisme sofisticate de combatere a terorismului. Acest lucru nu se aplică în cazul statelor mici, care dispun de bugete reduse.
Însă, pentru statele membre ale UE, ameninţarea teroristă înseamnă cheltuieli în plus din banii publici, după ani întregi în care ele au încercat refacerea acestor fonduri. Chiar şi statele membre mai norocoase din punct de vedere financiar se confruntă cu resurse limitate.
Dacă pe 23 martie, guvernul german a anunţat un plan de creştere a bugetului său de securitate internă cu 2,1 miliarde de euro (aproximativ 2,3 miliarde dolari) până în 2020, preşedintele adjunct al Poliţiei Federale Germane a avertizat că fondurile suplimentare sunt departe de a fi suficiente.
Schimbul de informaţii între statele membre este deficitar
Alături de îngrijorarea de natură economică, devenită o piatră de încercare pentru cele mai multe agenţii de securitate din lume, statele din UE reclamă şi aspectul legat de libera circulaţie între ţările membre. În orele imediat următoare atacurilor de la Bruxelles, mai multe guverne din UE au afirmat că ţările membre ar trebui să facă schimb de mai multe informaţii referitoare la posibilele ameninţări privitoare la securitate. La fel s-a cerut şi imediat după atacurile de la Paris.
Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere a dezvăluit că guvernele Uniunii nu doresc să facă acest schimb de informaţii cu vecinii lor şi că UE şi guvernele naţionale au baze de date separate care nu sunt niciodată puse cap la cap.
Faptul că unul dintre teroriştii kamikaze din Belgia a fost arestat în Turcia şi apoi deportat în Olanda, unde a fost eliberat, arată aceste erori care apar din pricina lipsei de comunicare între statele membre.
Schimbul de informaţii, o chestiune de suveranitate
La o primă analiză, schimbul de informaţii între state pare să aibă sens. Pe un continent în care bunurile, oamenii şi serviciile sunt libere să circule de la o ţară la alta, schimbul facil de informaţii ar fi un pas logic. Cu toate acestea, cooperarea limitată a ţărilor membre în materie de securitate este o dovadă a faptului că, după şase decenii de viaţă, Uniunea Europeană rămâne doar un pact între state.
Cu toate că ţările membre sunt dispuse să renunţe la suveranitate în ceea ce priveşte aspecte precum comerţul sau forţa de muncă, acestea nu acceptă pierderea controlului total asupra unor zone sensibile cum este securitatea naţională. Tratatele Uniunii explică acest lucru, dat fiind faptul că măsuri precum unitatea monetară sau zona de liber schimb pot fi votate prin majoritate, în timp ce chestiunile legate de problemele de securitate sau de politică externă au nevoie de vot unanim pentru a trece.
Este clar că o eră a ameninţărilor la nivel mondial necesită o reacţie globală, însă Uniunea Europeană a ajuns într-un punct în care va trebui să ceară statelor membre să renunţe la prerogativele care sunt prea cruciale. Această problemă se extinde dincolo de chestiunile legate de securitate. UE trebuie să lupte pentru ca bogăţia care caracterizează nordul Europei să coboare şi către sud şi pentru ca statele membre să piardă controlul asupra politicii fiscale.
Dat fiind faptul că Uniunea Europeană nu pare să evolueze în ”Statele Unite ale Europei”, este puţin probabil să se înfiinţeze un Birou Federal European care să se ocupe de gestionarea problemelor de securitate. Nu mai vorbim despre o organizaţie militară federală. Crearea unor astfel de structuri la nivel continental necesită o modificare a tratatelor, decizie pe care statele membre este puţin probabil că o vor lua, având în vedere creşterea sentimentelor naţionaliste în Europa.
Criza economică din Europa a evoluat rapid într-o creştere a ratei şomajului, care a condus la crize politice. Imigranţii şi terorismul sunt doar elemente care se adaugă şi care conduc şi mai mult la o fragmentare politică a Europei, în care statele membre sunt incapabile să dea răspunsuri imediate. În acest context, deciziile luate la nivelul fiecărui stat iau locul celor care ar trebui luate la nivel de Uniune. Un exemplu în acest sens este opoziţia pe care ţările membre au arătat-o faţă de cotele de refugiaţi şi lupta pe care au dus-o pentru păstrarea controlului propriu asupra frontierelor. De asemenea, aici intră şi apariţia, în interiorul statelor, a ideilor de opoziţie faţă de acordul Schengen şi libera circulaţie a forţei de muncă în Europa. Cu cât ameninţarea teroristă rămâne vie în UE, cu atât oamenii se vor teme şi aceste voci care doresc desfiinţarea Uniunii vor deveni şi mai puternice.
Dincolo de aceste piedici, sporirea cooperării în materie de securitate nu este imposibilă pentru Uniunea Europeană. În lunile ce urmează, agenţiile precum Europol şi Frontex vor primi mai multe resurse şi în cadru Uniunii se vor discuta planuri pentru a spori paza de frontieră şi de coastă. Comisia Europeană va lupta, de asemenea, pentru o mai bună integrare a bazelor de date naţionale şi pentru sporirea măsurilor de securitate pe aeroporturi.
Totuşi, per ansamblu, Uniunea Europeană va continua să întâmpine probleme din cauza fragmentării care există în mediul de securitate, conchide Stratfor. – PROMPT MEDIA
