143266 – 24032016 – Consiliul Judeţean Harghita doreşte construirea unui heliport şi amenajarea unui laborator propriu la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc.
Preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că încă de anul trecut s-au făcut demersuri pentru construirea unui heliport lângă spital, pentru elicopterele care vin şi preiau bolnavii ce necesită îngrijire în centre universitare din ţară.
Potrivit România Liberă, s-au purtat discuţii cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind locul unde acest heliport s-ar putea amenaja şi în a doua parte a anului se vor putea aloca bani din bugetul Consiliului Judeţean Harghita.
La rândul său, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, dr. Demeter Ferenc, a precizat că se are în vedere terenul din faţa unităţii medicale, acolo unde este amenajată acum o parcare, care ar fi potrivit pentru aterizarea şi decolarea elicopterelor. Elicopterele care preiau bolnavi de la Spitalul din Miercurea Ciuc şi îi transportă, de cele mai multe ori la Târgu Mureş, folosesc în prezent stadionul din municipiu pentru aterizare şi decolare.
Dr. Demeter a mai spus că ar fi important să existe un heliport în vecinătatea spitalului, pentru că, în unele situaţii, orice minut de întârziere contează pentru bolnavii care necesită transportarea în alte centre.
”Majoritatea bolnavilor ori au suferit accidente majore, politraume, ori cei mai mulţi pacienţi au suferit un infarct. Ori, în cazul unui infarct fiecare minut de întârziere contează. Plimbându-l din spital până la terenul de fotbal durează câteva minute. Ridicându-l, aşezându-l din nou iarăşi este o traumă suplimentară. În acest mod, de la Urgenţă ar putea să zboare direct la Târgu Mureş”, a explicat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă. – PROMPT MEDIA