EDITORIAL SORIN ROSCA STANESCU
143188 – 22032016 –
O bombă este gata să explodeze. În Parlamentul României. Va fi sau nu anulată faimoasa Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului? Cea legată de interceptări. Va reuşi sau nu majoritatea parlamentară să ia o decizie fermă în acest sens? Sau va fi doar amendată? Şi dacă da, atunci cum? Luni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin voinţa doamnei Livia Stanciu, a turnat gaz peste foc. Forţând, într-un fel, un deznodământ. În ce sens?
Curtea Constituţională a stabilit, fără echivoc, că cercetări penale, în parte sau cap-coadă, nu le pot face decât de instituţiile desemnate în acest scop prin legea fundamentală. Prin urmare, SRI nu poate face niciun fel de interceptări, întrucât nu poate face niciun fel de cercetare penală. Decizia CCR trage o linie adâncă, iar motivarea o face extrem de vizibilă.
Câteva zile mai târziu, însă, Guvernul Cioloş, la propunerea ministrului Justiţiei, doamna Raluca Prună, nu se ştie de cine inspirată sau dacă chiar a fost inspirată, lansează pe piaţă o ordonanţă de urgenţă care, sub mai multe aspecte – nu mai are rost să insist asupra lor – reprezintă ea însăşi o încălcare a Constituţiei. Pentru că, pur şi simplu, în acest domeniu, Guvernul nu putea reglementa printr-o ordonanţă de urgenţă. Şi, în al doilea rând, prin acest act Guvernul şuntează, practic, decizia CCR. O modifică în mod brutal.
Uriaşul scandal generat în opinia publică, dar şi numeroasele dezbateri care au avut loc pe această temă, pro şi contra interceptărilor SRI, au urnit Parlamentul. Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Camerei Superioare, a declarat că va pune Ordonanţa pe făraş. Pentru că este neconstituţională. Înseamnă că le va solicita colegilor săi din alianţa politică să accepte punerea ei pe ordinea de zi şi anularea actului normativ al Guvernului. Presupun că, în prealabil, şeful Senatului s-a consultat cu PSD şi cu UNPR.
Dar, în mare grabă, înainte ca Parlamentul să acţioneze, a acţionat doamna Livia Stanciu, preşedinta Înaltei Curţi. Întâiul magistrat al ţării a pornit de la premisa corectă. Nici decizia CCR, cu motivare cu tot, şi nici Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nu au stabilit ce se întâmplă cu acele interceptări care fac parte din dosare încă nesoluţionate şi nici cu interceptările care au fost deja operate şi urmează să fie utilizate de procurori. Este adevărat că în jurisprudenţa noastră nu funcţionează principiul precedentului judiciar. Ceea ce poate induce o harababură în sistem. În sensul că, fiecare judecător, îndeplinindu-şi rolul activ, ar putea decide, cum îl taie capul, dacă o interceptare sau alta, aflată în prezent sau în viitor în vreuna din ipotezele de mai sus, trebuie sau nu utilizată ca probă. Pentru a se evita declanşarea unui haos în sistem, preşedinta Înaltei Curţi a statuat, în urma primului proces care a avut loc şi în care s-a dezbătut această temă a interceptările, că toate interceptările, indiferent de circumstanţe şi indiferent de instituţia care le-a efectuat, vor fi probe în dosar. Ca şi până acum.
Dintr-o dată decizia definitivă şi obligatorie a Curţii Constituţionale este, practic, anulată din două direcţii. Pe o parte din direcţia Guvernului, prin OUG, iar în cealaltă parte, de Înalta Curte prin decizia de luni. Este aproape ca şi când CCR a muncit degeaba.
Aceasta situaţie obligă Parlamentul României să reacţioneze. Dar cum anume? Ar putea şi Parlamentul deveni a treia instituţie şi a treia putere în stat, după Executiv şi puterea judecătorească, care dă de pământ cu CCR? Care decide să anuleze o decizie de o asemenea însemnătate? Dacă răspunsul va fi afirmativ, va urma, imediat, să ne întrebăm ce rost mai are, în aceste condiţii, o instituţie de sine stătătoare, respectiv Curtea Constituţională a României? Şi dacă nu care cumva ea ar trebui, printr-o modificare constituţională, să devină o simplă secţia a Înaltei Curţi? Sau, de ce nu? O direcţie din Ministerul Justiţiei, adică cel al doamnei Prună? Altfel, Parlamentul ar putea, pur şi simplu, anula Ordonanţa de Urgenţă. Ceea ce însă nu ar arunca în aer decizia Înaltei Curţi. Până una-alta, singura instituţie care stă ferm în picioare este Înalta Curte.
