Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Românii din Italia propun înfiinţarea funcţiei de consilier personal pe probleme...

București: Românii din Italia propun înfiinţarea funcţiei de consilier personal pe probleme de diaspora, în cadrul primăriilor

DISTRIBUIȚI

Leontin Cojocea143222 – 23032016 –  Marţi, 22 martie a.c., membrii Comisiei românilor de pretutindeni a Senatului României au avut o întrevedere cu Leontin Cojocea, preşedintele Centrului de Asistenţă şi Servicii a Cetăţenilor Români din Italia (CASCRI), la solicitarea acestuia. La întâlnire a participat şi Aurora Martin, consilier superior al Autorităţii Naţionale pentru Egalitate de Șanse între Femei şi Bărbaţi (ANES).

Printre temele abordate s-au numărat problematica repatrierii trupurilor neînsufleţite ale cetăţenilor români decedaţi în străinătate, punerea în aplicare a prevederilor legale în vigoare, ca soluţie a rezolvării problematicilor cetăţenilor români din afara graniţelor ţării precum şi propuneri de îmbunătăţire a legislaţiei actuale şi a metodologiei de aplicare a acesteia.

Referitor la repatrierea trupurilor neînsufleţite ale cetăţenilor români decedaţi în străinătate, Leontin Cojocea a subliniat ”că o mare parte a problemelor legate de repatrierea cetăţenilor români pot fi rezolvate prin simpla aplicare a Legii nr. 416/2001, mai exact acordarea ajutorului de urgenţă de către consiliile locale din cadrul primăriilor, familiilor aflate în imposibilitatea acoperirii costurilor repatrierii celor dragi”. Mai mult, reprezentantul CASCRI a propus înfiinţarea unei funcţii de consilier personal pe probleme de diaspora, în cadrul primăriilor, în conformitate cu prevederile art. 66 şi art. 67 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale republicată.

Senatorul Viorel Badea, vicepreşedintele Comisiei românilor de pretutindeni, a afirmat că “este a patra oară când este depusă o propunere legislativă care să rezolve această problemă. Repatrierea corpurilor cetăţenilor români decedaţi în afara graniţelor ţării reprezintă o problemă majoră nerezolvată a României. Există numeroase cazuri în care familiile celor decedaţi nu au suficienţi bani pentru repatrierea acestora iar costurile estimative procedurii repatrierii se situează între 1.500 şi 6.000 de euro.”

În acelaşi context, senatorul Marin Nicolae, secretarul Comisiei românilor de pretutindeni, a subliniat că susţine toate iniţiativele legislative care vin în sprijinul comunităţilor româneşti din străinătate.

Membrii Comisiei românilor de pretutindeni vor să înceapă toate demersurile necesare, astfel încât repatrierea trupurilor cetăţenilor români care mor în străinătate să nu mai reprezinte o problemă fără rezolvare. –  PROMPT MEDIA

foto;senat.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.