142841 – 03032016 – Guvernul a aprobat, prin memorandum, începerea negocierilor cu Malaysia cu privire la trei tratate care să reglementeze aspecte de cooperare judiciară în materie penală: asistență judiciară, transferul persoanelor condamnate și extrădare. Între România și Malaysia nu există în prezent un cadru juridic în domeniul cooperării internaționale în materie penală, discuții preliminare pe tema încheierii unor tratate bilaterale cu Malaysia fiind demarate din anul 2012.
Având în vedere că, în prezent există în Malaysia cetățeni români arestați pentru trafic de droguri, iar unul dintre aceștia a fost condamnat la pedeapsa capitală, România are interes pentru dezvoltarea cooperării judiciare în materie penală cu acest stat.
În anul 2013, Ministerul Justiției din România a transmis părții malaysiene că este interesat să negocieze încheierea unor tratate cu Malaysia care să reglementeze aspecte de cooperare judiciară în materie penală, îndeosebi în ceea ce privește transferul persoanelor condamnate. Ulterior, partea malaysiană a comunicat Ambasadei României adoptarea legislației necesare pentru negocierea acestui tratat, fiind astfel create premisele pentru demararea discuțiilor asupra acestui tratat deosebit de importat pentru partea română. – PROMPT MEDIA